Virgil Popescu: Măștile vor costa 2 lei fără TVA

Anunţul ministrului Economiei, de la 23 aprilie, vine la doar o zi după ce preşedintele Klaus Iohannis a declarat că măsurile restrictive vor fi ridicate după 15 mai, însă se va păstra obligativitatea purtării măştilor de către toţi cetăţenii aflaţi în spaţii închise sau în mijloacele de transport în comun.

Potrivit ministrului Virgil Popescu, preţul unei măşti va fi de aproximativ 2 lei bucata.

„Vom avea minim un milion de măşti zilnic. Sunt două companii care vor produce. Mă aştept ca, în urma lansării astăzi a Registrului naţional al producătorilor de dispozitive şi echipamente medicale, să-i vedem exact pe toţi cei care vor să producă şi care sunt autorizaţi să producă aceste dispozitive medicale, să facem un recensământ al producţiei. Din ce am vorbit cu cei doi producători, preţul este în jur de 2 lei. Probabil că 2 lei, fără TVA, va fi şi un preţ către populaţie”, a declarat Virgil Popescu, pentru Digi24.

Ulterior, Popescu le-a cerut comercianţilor să nu îşi pună un adaos comercial prea mare. În România, sunt în acest moment două unităţi care produc măşti: Techtex, care produce 350.000 de măşti pe zi şi Romarm, care până la sfârşitul lunii aprilie va ajunge la o producţie de 500.000 de măşti pe zi. site news

Lasă un răspuns