(Video) Raed Arafat: Valul doi nu este o glumă

Secretarul de stat Raed Arafat a subliniat pericolul care pândește odată cu apariția gripei sezoniere și atrage atenția asupra valului doi de coronavirus.

Declarația lui Raed Arafat

„Să nu ne înecăm la mal, acum la sfârșit. Relaxarea trebuie să înceapă din data de 15, dar și relaxarea trebuie să fie graduală și să existe și atunci reguli. Dacă noi acum ne plictisim, pierdem unelte. Nu mai avem cum să impunem anumite reguli față de cei care nu vor să le aplice, că cei care vor să le aplice le aplică oricum. Dacă noi pierdem aceste unelte, înseamnă că bătălia s-ar putea să se piardă sau războiul să se piardă”, a spus Raed Arafat în emisiunea Sinteza Zilei, de la Antena 3.

„Valul doi nu este o glumă!”

„Valul doi nu este o glumă! Poate că acum vine vara, vine vreme frumoasă și totul este ok. Noi nu știm cum va fi, va veni gripa sezonieră care și ea este o problemă serioasă și va veni lângă ea COVIDUL, dacă e așa cum spun oamenii de știință. Vom avea două probleme convergente, care amândouă au aproape aceleași simptome cu diferențe… dar e greu să le diferențiezi.

Problema care se pune acum e că noi trebuie să întărim situația noastră, să întărim uneltele noastre de a lupta cu această problemă. Tot mapamondul se confruntă cu o situație care nu s-a confruntat până acum deloc”, a mai spus Raed Arafat. site news

Youtube

Lasă un răspuns