(VIDEO) Înregistrări explozive cu un consilier local din Timiş: a pus la cale un atac mafiot, cu agresori plătiţi

Atac desprins din filmele de acţiune, comandat de un consilier local din comuna Bethausen, judeţul Timiş. Acesta a plătit doi bătăuşi care să îl nenorocească pe rivalul său în dragoste. S-a ajuns în această situaţie, după ce Emil Celău a început o relaţie cu soţia lui Ştefan, un consătean care a aflat totul. La un moment dat, el chiar i-a surprins pe cei doi împreună. A vrut să filmeze scena, dar alesul local s-a năpustit asupra lui şi i-a tras o bătaie soră cu moartea.

Citește și despre tragedia cu copilul de 4 ani ajuns în comă după anestezia la dentist.

„Anul trecut în luna ianuarie, i-am văzut în Lugoj, ţinându-se de mână. Ea a şi băgat actele de divorţ. Eu însă am început să îi filmez, moment în care acest individ s-a năpustit asupra mea şi m-a lovit cu pumnii şi picioarele, până am căzut jos. M-am ridicat cum am putut… eram plin de sânge”, povesteşte Ştefan Beuca pentru sursadevest.ro

Victima a dat presei dovezi despre atac, întregistrările compromițătoare

Victima a depus plângere la Poliţia Lugoj, însă la mai bine de un an de la acest episod, dosarul nu a fost încă trimis în judecată, deşi Ştefan Beuca are şi certificat medico-legal care atestă bătaia încasată. “Acest Celău este consilier local şi chiar fosta mea soţie mi-a spus de nenumărate ori că nu am ce să fac, pentru că el are foarte mari pile”, a mai spus Beuca.

În primăvara anului trecut, consilierul PSD a plecat în Germania cu tot cu nevasta lui Ştefan. Relaţia lor a început însă să se deterioreze, iar Celău i-a spus femeii, că dacă se întoarce la soţul ei, îi omoară pe amândoi.

În tot acest timp, femeia s-a întors ba la soţul ei, ba la consilierul local. Iar situaţia l-a enervat la culme pe acesta din urmă. El a decis să îi dea o lecţie rivalului şi a plătit doi bătăuşi care să îl nenorocească. Aceştia însă, au încasat banii, după care s-au dus la Ştefan Beuca şi i-au povestit totul.

“M-au sunat nişte băieţi cu număr ascuns mi-au spus: <>”, mai povesteşte Beuca. Bărbatul a primit de la cei doi bărbaţi şi înregistrări care atestă atacul pus la cale de consilierul local. Discuţiile purtate de consilierul local cu cei doi agresori sunt de-a dreptul şocante şi par desprinse din filme cu mafioţi.

Dovezile o incriminează şi pe fosta soţie a lui Ştefan, care a premeditat atacul, împreună cu nou ei iubit. Consilierul a mers chiar şi pe teren, ca să le arate agresorilor traseul victimei şi locul propice pentru atac.

Consilierul se dezvinovățește infantil

Consilierul acuzat că a pus la cale atacul mafiot, recunoaşte tot, dar spune că a fost provocat. “Nu este adevărat că i-am plătit pe cei doi. El i-a plătit, ca să primească înregistrările. Totul este o înscenare. Eu nu am plătit pe nimeni. Da… le-am spus celor doi să îl bată, dar am zis-o aşa… la nervi…”, a declarat Emil Celău, consilier local în comuna Bethausen.

Acum, victima a depus o nouă plângere penală pentru ameninţare, hărţuire şi tentativă la loviri şi alte violenţe. site news

Lasă un răspuns