VIDEO Incendiu într-un avion Wizz-Air, români debarcați pe tobogane

Pasagerii cursei Wizz-Air Debrecen – Paris, printre care se aflau și români, au fost debarcați pe tobogane din avion, în urma unui incendiu izbucnit la bordul aeronavei înainte de decolare. Potrivit baiamare24.ro, focul ar fi izbucnit în spatele avionului Airbus A320, iar pasagerii au fost evacuați. Mulți dintre pasagerii aflați la bord erau români din Satu Mare și Maramureș, conform sursei citate. Piloții au anulat imediat decolarea, arată Hotnews. Incidentul aerian a fost confirmat de Aeroportul din Debrecen.

Un generator, posibila cauză a declanșării focului

La bordul avionului companiei Wizz Air erau 180 de pasageri și membri ai echipajului. Nicio persoană nu a fost rănită. Autoritățile ungare investighează cauzele incendiului. Se pare că focul ar fi izbucnit în coada avionului AIRBUS A320 la generatorul APU (AUXILIAR POWER UNIT). Din acest motiv toți pasagerii au fost evacuați pe ușa din față a aeronavei, scrie pe site-ul său jurnalistul Vasile Dale. El afirmă că majoritatea pasagerilor sunt din România, preponderent din Satu Mare și Maramureș. Conform sursei citate, decolarea a fost anulată, iar pasagerii au fost duși în terminalul aeroportului. Informația a fost confirmată ulterior de reprezentanții aeroportului din Debrecen.

Wizz Air anunță că nu a fost doar „un început de incendiu”

Reprezentanții Wizz Air au transmis că aeronava „a trebuit să fie evacuată în timpul operațiunii de degivrare obligatorie anterioară zborului de pe aeroportul din Debrecen”. „Serviciul de handling de la sol și pompierii locali au raportat un posibil început de incendiu în spatele aeronavei. Echipajul a inițiat procedurile standard și a evacuat în siguranță aeronava prin intermediul toboganelor frontale. Toți pasagerii au părăsit aeronava în siguranță. Aeronava a fost inspectată de serviciul de pompieri al aeroportului și de echipele tehnice, care au confirmat că nu a existat un incendiu, dar luminile din partea din spate, din dreptul logoului, și vaporii lichidului de degivrare ar fi putut crea senzația de fum”, arată reprezentanții companiei aeriene.

Ei mai spun că pasagerilor li se asigură cazare și masă întrucât zborul respectiv și cel de întoarcere – Beauvais-Debrecen – vor fi reprogramate duminică dimineață (5 ianuarie). „Echipajul a îndeplinit toate operațiunile cu profesionalism și conform procedurilor, evacuând aeronava. Wizz Air își cere scuze pentru orice incoveniente cauzate, însă siguranța pasagerilor, a echipajului și a aeronavelor rămâne prioritatea noastră principală”, adaugă sursa citată. Este al doilea incident major al uni aeronave Wiz Air în care se află români în ultima săptămână. Iar incidentele tehnice au devenit o banalitate, fiind semnalate aproape lunar în cursul anului trecut. (site news)

Lasă un răspuns