(Video) Florin Cîțu, după rectificarea bugetară: Nu s-au tăiat bani de nicăieri!

Ca urmare a rectificării bugetare anunțată de Guvernul Orban, Ministerul Transporturilor și Ministerul Educației au primit mai mulți bani.

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a subliniat că nu s-au tăiat fonduri de nicăieri și că banii în plus au venit din partea acelor ministere ”care au considerat că pot să ajute bugetul cu economii

Florin Cîțu, ministrul Finanțelor: 

„Nu se taie. În această rectificare bugetară nu s-a tăiat de nicăieri. Acele ministere care au considerat că pot să ajute bugetul cu economii în această perioadă au luat această decizie şi au transmis către Ministerul Finanţelor reducerea unor cheltuieli neesenţiale. Sumele sunt foarte mici, de aceea nici nu au fost incluse. Sunt câteva sute de mii de la un minister, patru milioane la Administraţia prezidenţială, de exemplu. Dar în rest sumele sunt foarte mici”.

Cîțu a declarat că, spre deosebire de rectificările bugetare din anii precedenți, de această dată bani în plus au primit și minsterele uitate de guvernanți în trecut.

Declarația lui Florin Cîțu

Ceea ce a avut în plus această rectificare şi a fost diferit de orice altă rectificare de până acum este faptul că au fost suplimentate fondurile pentru Ministerul Transporturilor, care de cele mai multe ori în anii precedenţi erau de fiecare dată tăiate la rectificare. Şi la Ministerul Educaţiei au fost suplimentate fondurile. Deci ministere care în trecut erau la fiecare rectificare văduvite de fonduri au primit fonduri astăzi, în acest moment, pe lângă Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii”.

Guvernul a adoptat miercuri ordonanţa de urgenţă privind rectificarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor de stat pentru anul 2020, luând în considerare noile date economice ca urmare a crizei provocate de epidemia cu coronavirus, a anunţat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă. site news

Facebook/Florin Cîțu

Lasă un răspuns