(VIDEO) Drogat la volan și fără permis fuge de poliție în chiloți, la -5 grade

Un tânăr drogat şi fără permis, din comuna dâmboviţeană Vulcana Pandele, a pus poliţia pe jar, în weekend. Acesta a fost oprit în trafic, pentru control, în timpul unei razii. Numai că el a coborât din maşină şi a luat-o la fugă. Nu a contat că afară erau -5 grade Celsius, iar el era îmbărcat doar cu un tricou şi o pereche de boxeri.

Citește și de ce premierul și doi miniștri-cheie sunt trimiși la Parchet, detalii explozive.

Tânărul a abandonat maşina şi a luat-o la fugă, pe un câmp. El a fost prins repede de oamenii legii. La cercetarea făcută la faţă locului s-a constat că tânărul nu avea permis, iar maşina nu avea asigurare RCA valabilă. Poliţiştii au reţinut plăcuţele de înmatriculare. Analizele au arătat că tânărul consumase droguri. Cu toate acestea procurorii nu au considerat că este un pericol public. Astfel, ei nu au fost de acord cu reţinerea lui.

Acțiune de proporții al Poliției, în weekend

În acţiunea din weekend, condusă de inspectorului şef, comişar şef de poliţie Claudiu Antofie au fost controlate 856 de autovehicule. Deasemenea, au fost legitimate 987 de persoane. De asemenea, au fost controlate şi 63 de societăţi comerciale. În urma activităţilor din teren, poliţiştii au constatat 19 infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice şi au aplicat 605 sancţiuni contravenţionale, dintre care 464 în conformitate cu prevederile O.U.G nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Alte 93 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 12 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 12/1990privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite si 3 la Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelorValoarea totală a amenzilor se ridică la 185.450 de lei.

Drogat la volan, fenomen alarmant și în România

O creștere îngrijorătoare este raportată de Agenția Națională Antidrog în privința celor care se urcă la volan după ce au consumat stupefiante. Dacă în urmă că zece ani, erau raportate cel mult 20 de cazuri anual, acum au depășit demult 100, iar tendința este în creștere alarmantă – în primul trimestru deja a fost depășită rapoartarea anului trecut.

Anul trecut, un bărbat drogat a încercat să își ucidă soția, provocând un accident în plin centrul Capitalei. A lovit alte cinci autoturisme oprite la semafor, iar după o bătaie în plină stradă cu femeia, a ajuns în arest.

Designerul Răzvan Ciobanu s-ar fi urcat și el sub influența drogurilor la volan înainte de accidentul în care și-a pierdut viața.

Lasă un răspuns