VIDEO Atacul asupra ambasadei SUA din Bagdad, tensiune globală după ce Trump amenință Iranul

Manifestanţii irakieni pro-Iran au părăsit miercuri împrejurimile Ambasadei SUA la Bagdad din ordinul puternicelor miliţii paramilitare Hachd al-Chaabi. S-a pus astfel capăt violenţelor care au culminat cu atacarea inedită a cancelariei misiunii diplomatice. Ambasada a transmis însă că toate operațiunile care implică contactul cu publicul vor fi suspendate temporar. Escaladarea tensiunilor între Iran şi SUA – ţări inamice, dar puteri care acţionează în Irak – a continuat. Preşedintele Donald Trump a ameninţat că va face Iranul să plătească „un preţ mare”, acuzându-l că a „orchestrat” atacarea ambasadei sale marţi. În replică, lideri iranieni au avertizat că vor riposta oricărei ameninţări împotriva ţării lor.

Protestatarii și-au atins scopul

Estimând că „mesajul” manifestanţilor a fost „înţeles”, Hachd al-Chaabi, o coaliţie de facţiuni înarmate, şi-a invitat combatanţii şi susţinătorii să se retragă. Aceștia au plecat din Zona verde ultrasecurizată din Bagdad, unde îşi are sediul ambasada americană. Manifestanţii au demontat toate corturile instalate în ajun pentru un sejur pe care ei îl promiteau atunci a fi nelimitat. Atacul lor împotriva sediului ambasadei a avut ca scop denunţarea raidurile americane împotriva bazelor unei facţiuni a Hachd, soldate cu 25 de morţi duminică în Irak.

Sute de manifestanţi s-au îndreptat apoi spre ieşirile din Zona verde, strigând „I-am ars!”. Camioane au transportat barele de fier şi prelatele corturilor demontate. „Am înregistrat un mare succes: am ajuns până la ambasada americană când nimeni nu o mai făcuse înainte. Acum, mingea este în terenul parlamentului”, a declarat Ahmed Mohieddine, purtător de cuvânt al Brigăzilor Hezbollah, vizate de raidurile americane.

Traume pentru americani, situație tensionată în zonă

Violenţele au readus în memoria SUA spectrul celor două traume suferite de ambasadele lor la Teheran, în 1979, şi la Benghazi, în Libia, în 2012. Responsabilii irakieni pro-Iran lucrează pentru a strânge în parlament semnături cu scopul de a denunţa acordul irakiano-american. Acordul autorizează prezenţa a 5.200 de soldaţi americani pe teritoriului Irakului.

Integrată în forţele regulate după lupta sa de partea puteri împotriva jihadiştilor, miliţia Hachd al-Chaabi a câştigat în influenţă, susţinută de către Iran. Organizația a câştigat teren în Irak în faţa rivalului său american. Marţi, mii de susţinători ai săi, combatanţi şi înalţi comandanţi au defilat în Zona verde pentru a protesta împotriva raidurilor americane. Manifestanţii au spart apoi geamurile şi au distrus instalaţii de securitate ale ambasadei.

În niciun moment, forţele irakiene care păzesc intrările în Zona verde nu s-au interpus. La porţile ambasadei, ele au încercat să oprească violenţele, dar zadarnic. „Ne-am pierdut orice autoritate” în faţa Hachd, se plângea miercuri un membru al forţelor speciale irakiene responsabile cu securitatea în Zona verde, blocată după violenţe.

Momente de groază la ambasada americană

Aruncările cu pietre şi cu cocteiluri Molotov asupra ambasadei au încetat în cursul după-amiezii. Între cancelarie şi manifestanţi s-au interpus combatanţi ai foartei puternicei securităţi a Hachd. În cursul dimineţii, forţele de securitate americane ale ambasadei au tras pentru scurt timp cu grenade lacrimogene pentru a dispersa protestatari. Aceștia reuşiseră să ridice deasupra intrării principale a ambasadei o pancartă pe care scria „Direcţia Hachd al-Chaabi”.

Intrările în ambasadă a fost acoperite cu drapele albe ale Hachd şi galbene ale Brigăzilor Hezbollah. Raidurile americane au fost lansate ca ripostă la tiruri cu rachete care uciseseră vineri un subcontractant american într-o bază militară din nordul Irakului. Washingtonul a acuzat Brigăzile Hezbollah de acest atac. (site news)

Lasă un răspuns