(VIDEO) A curs cu amenzi în Centrul Vechi al Capitalei. Românii ignoră orice reguli de protecție

Zeci de amenzi, în valoare totală de peste 200.000 de lei, au fost date, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în urma unor controale comune făcute de polițiști, polițiști locali, jandarmi și comisari de la Protecția Consumatorului. Bucătăria unei terase a fost închisă temporar.

În zona Centrului Vechi au fost verificate 17 societăți comerciale, iar în urma controalelor au fost constatate și aplicate 57 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 210.600 lei.

Poliția Capitalei a transmis că s-au dat amenzi totale de 3.500 lei pentru încălcarea prevederilor Legii- 55/2020, respectiv celor care nu poartă mască și nu respectă distanțarea socială.

Amenzi uriașe

Amenzi de 119.000 lei au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.

De asemenea, au fost aplicate sancțiuni în valoare de 10.000 lei pentru nerespectarea HG 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor și de 40.000 de lei pentru nerespectarea HG 857/2011privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice, scrie Mediafax.

Au fost date amenzi de 10.000 lei conform Ordonanței nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor și altele în valoare totală de 7.000 lei conform prevederilor Hotărârii nr. 537/2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor, respectiv de 3.400 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr 61/1991.

Au fost controlate și mașinile care transportă persoane în regim taxi sau în regim de închiriere și au fost aplicate amenzi de 27. 000 lei, conform Legii nr. 38/2003. Au fost reținute și trei autorizații taxi și s-au dat amenzi de 1.000 de lei conform OUG 195 /2002.

Citește și 95.000 de persoane au trecut granițele în ultimele 24 de ore, anunță Poliția de Frontieră

Amenzi de 1.000 lei au fost date conform Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

De asemenea, a fost confiscată cantitatea de 40 kg de materie primă de origine animală și nonanimală și s-a dispus oprirea temporară a activității de prestări servicii în bucătărie la una dintre societăți. site news

Lasă un răspuns