Vești proaste de la premierul Orban. Ce se va întâmpla cu creșterea pensiilor

Creșterea pensiilor cu 40 % de la 1 septembrie este pusă sub semnul întrebării de către premierul Ludovic Orban.

Acesta a declarat duminică că nu este sigur în procent de 100% că pensiile vor crește cu 40% de la 1 septembrie, deși, la ora actuală, sunt prevăzuți bani la buget pentru majorări.

Orban a explicat că majorarea pensiilor depinde de modul în care va evolua economia, acuzând PSD că ” a făcut varză sistemul de pensii”.

„Nu e 100%  ( că vor crește pensiile de la 1 septembrie n.r.)  Banii sunt prevăzuți în buget. Depinde de cum evoluează economia. De cum evoluează încăsările bugetare. În momentul în care iei o decizie să crești o pensie,  un salariu, astea sunt chetluieli obligatorii.  După majorare trebuie să ai extrem de multă precauție în luare acestor decizii.

De regulă, creșterile trebuie să fie legate de indicatorii economici. PSD a făcut varză sistemul de pensii”, a declarat Ludovic Orban.

Care va fi impactul creșterii pensiilor

Orban a declarat că impactul bugetar legat de creșterea pensiilor este de circa 16 miliarde de lei în acest an, în 2021, în jur de 150 de miliarde, iar impactul pentru anul 2022 va fi de 180 de miliarde.

„Vom crește pensiile cu siguranță, dar nu vom lua o decizie care să afecteze evoluția economiei pe termen lung. Vom crește și alocațiile, vom încerca să asigurăm o creștere cât mai mare. (…) Sper să nu vină și o criză economică. Ne va pune într-un impas extrem de grav, pentru că în ultimii 3 ani s-a dezechilibrat grav economia românească”, a spus Orban.

Guvernul a decis în ultima ședință să amâne intrarea în vigoare până la 1 august a legii privind dublarea alocațiilor pentru copii. site news

Lasă un răspuns