Vedete românești care aruncă sute de mii de euro pentru școlile copiilor

Sunt frumoşi, talentaţi şi au părinţi celebri care câştigă suficient de bine încât să îi trimită la studii în străinătate. Copiii de vedete învaţă la facultăţi prestigioase din lume, unde costurile unui singur an de şcolarizare ajung chiar şi la preţul unui apartament cu trei camere din Bucureşti. Click! vă spune cât investesc divele de top în viitorul juniorilor.

Ayan, trimis să studieze pentru a ajunge diplomat de carieră

Vedeta tv Mihaela Rădulescu (50 de ani) are un singur fiu, Ayan (15 ani), din fostul mariaj cu afaceristul Elan Schwartzenberg (52 de ani). Diva s-a stabilit la Monte Carlo, unde şi-a crescut băiatul în linişte, departe de lumina reflectoarelor. Ayan s-a dezvoltat armonios şi a aplicat pentru a studia la Universitatea Yale din SUA. Între 23 şi 26 ianuarie, fiul Mihaelei Rădulescu a fost prezent la prestigioasa unitate de învăţământ americană într-o delegaţie franceză, pentru o serie de conferinţe. Îmbrăcat la costum, Ayan şi-a susţinut discursul ca un viitor diplomat de carieră. „O, copilul meu, mă faci mereu să plâng, dar tocmai în felul ăsta al naibii de fericit”, i-a transmis Mihaela lui Ayan pe conturile sociale.

Citește și ce vedetă se pregătește de un război în justiție pe custodia copilului.

În viitorul nu foarte îndepărtat, când Ayan va începe cursurile ca student al Universităţii Yale, vedeta va avea de achitat anual sume impresionante. Un singur an de facultate înseamnă, potrivit site-ului oficial al universităţii americane, aproape 76.000 de dolari (330.000 de lei) sau 69.000 de euro.

200.000 € pentru facultatea fiicei cuplului Esca-Eram, la Londra

Ştirista Andreea Esca (47 de ani) este căsătorită cu afaceristul francez Alexandre Eram (50 de ani), iar copiii lor, Alexia Eram (19 ani ) şi Aris Melkior (16 ani), sunt priorităţi în bugetul familiei. Alexia studiază pentru al doilea an Marketing şi Publicitate la o universitate din Londra, una dintre cele mai scumpe capitale europene. Doar şcolarizarea costă 15.000 de lire, adică 18.000 de euro. La această sumă se adaugă cheltuielile cu chiria, mâncarea şi transportul. Astfel, ştirista achită pentru un an de studiu în Marea Britanie al fiicei aproape 50.000 de euro (239.000 de lei).

Vezi cum și-a filmat fiica Andreei Esca condițiile din căminul britanic.

Fiicele Anamariei Prodan învaţă ca niște vedete la New York şi Milano

Celebra impresară sportivă Anamaria Prodan (47 de ani) are din fostul mariaj cu baschetbalistul Tiberiu Dumitrescu două fiice superbe: Rebecca (20 de ani) şi Sarah (19 ani). Ambele au ales să studieze în afara ţării, iar nota de plată este achitată de mama milionară. Rebecca studiază Moda şi a învăţat un an la New York (SUA), unul la Milano (Italia), acum e la Paris (Franţa) şi ultimul va fi în Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite). Costurile sunt impresionante, peste 50.000 de euro pentru fiecare an, însă o nimica toată pentru Anamaria și soțul său, vedete ale căror avere depăşeşte lejer 50 de milioane de euro. Din fericire, mezina Sarah a primit o bursă la Universitatea Mississippi din SUA şi vedeta îi plăteşte doar chiria şi îi dă bani de buzunar, în jur de 25.000 de dolari pe an (23.000 de euro).

Fata Adinei Buzatu face management Hotelier în Elveţia

125.000 € va plăti Adina Buzatu pentru specializarea Sarei în Elveţia
Stilista Adina Buzatu (42 de ani) are o singură fiică, Sara (22 de ani), din fostul mariaj cu afaceristul turc Cenap Arzan. Vedeta are propriul magazin de haine, o linie de parfumuri şi consiliază cele mai mari vedete autohtone, aşa că a strâns o avere frumuşică. Îşi doreşte ca fiica ei să beneficieze de o educaţie aleasă şi decontează sume importante ca Sara să ajungă specialistă în management hotelier, cu diplomă din Elveţia. Fiecare an de studii costă 25.000 de euro, iar facultatea şi masterul durează în total cinci ani. Aşadar, la final, investiţia se ridică la 125.000 de euro fără alte cheltuieli în „ţara cantoanelor”. site news

Lasă un răspuns