Vedeta TV Roxana Ionescu a luat decizia care îi va schimba viața

 Vedeta TV Roxana Ionescu a luat  decizia care îi va schimba viața. Roxana Ionescu, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit civil, joi, cu omul de afaceri Tinu Vidaicu. Cel care a făcut anunțul, într-un mod original, pe Instagram, a fost chiar Tinu Vidaicu.

Citește și: (VIDEO) Ultramaratonist roman, cerere in casatorie in genunchi, dupa ce a alergat 3000 de km.Raspunsul tinerei l-a lasat masca

El s-a filmat în mașină, la întoarcerea de la Starea Civilă, cu buletinul Roxanei, perforat în dreptul datei de expirare.

Roxana Ionescu a radiat de fericire

Roxana apare în spate, imbrăcată în alb, fiind foarte fericită. Este o zi deosebită pentru Roxana și Tinu, care au trecut printr-o experiență grea în vara anului trecut. Vedeta a pierdut o sarcină în luna a șasea.

Cununia civilă a avut loc la Timișoara, fiind oficializarea unei relații de cinci ani. Roxana a fost cerută în căsătorie de Tinu Vidaicu în 2019, la sfârșitul lunii aprilie, chiar de ziua ei, când cei doi au și făcut anunțul că vor deveni părinți.

Vedeta a pierdut sarcina

Din nefericire, în cel de-al treilea trimestru de sarcină, fătul nu a mai crescut.

„Anul ăsta nu va mai exista niciun bebe, pentru că n-a mai putut să crească. Din păcate, am înțeles că se întâmplă des. Din fericire, am înțeles că nu este o chestiune genetică. Se numește insuficiență placentară și asta înseamnă că fătul nu se poate hrăni suficient. Partea bună este că nu este nimic tragic și că Roxana este bine și că în câteva luni putem încerca din nou. Nu este o chestie repetitivă. Din punctul ăsta mergem înainte. Nu dorim compasiune, nu dorim păreri de rău. Vă mulțumim pentru gândurile bune și energia voastră pozitivă”, a mărturisit Tinu Vidaicu anul trecut, într-o intervenție pe Instagram. site news

Lasă un răspuns