USR-istul Caramitru vrea închise bisericile, pe motiv că sunt focare de infecție cu noul coronavirus

USR-istul Caramitru vrea închise bisericile. Omul de încredere al lui Dan Barna afirmă, într-o postare pe social media, că și-ar dori închiderea bisericilor din România din motive de igienă, în contextul epidemiei de coronavirus ce stă să bată la poarta României.

USR-istul Caramitru vrea închise bisericile

„Când vine virusul asta. Vor decide să fie închise și bisericile sau doar școlile și tot restul? Vor preveni ca oamenii să mai pupe icoanele unii după alții și să nu se mai folosească aceeași linguriță la împărtășanie? Doar întreb. Că am senzația că nu vor avea tupeul să interzică astea. Și să vedeți acolo focar. Ai de capul nostru.

PS: să știți că nu e glumă ce am scris. În Coreea de Sud, focarul principal a fost o comunitate religioasă. În Italia au închis deja bisericile in zonele afectate”, a scris Andrei Caramitru, luni, pe Facebook.

Caramitru Jr. nu se află la prima abatere

Atacul lui împotriva Bisericii Ortodoxe Române și a comunității credincioșilor ei nu este un derapaj singular în ultima perioadă. După ce episcopul ortodox român al Italiei a adresat duminică un mesaj către conaționalii din Diaspora, îndemnându-i să respecte regulile impuse de autorități, dar să apeleze și la remediile specifice Bisericii, Andrei Caramitru nu a ratat ocazia să spună despre ungerea cu untdelemn sfințit că este o practică medievală. 

Citește și Doctor celebru aruncă-n aer isteria creată de coronavirus. Se oferă cobai pentru infectarea cu virusul COVID-19

„Episcopul BOR al Italiei. Va spune exact ce sa faceți contra virusului. E clar și simplu.

– Să se ungă (pe sine și pe propriii copii), zilnic, cu Untdelemn de la Taina Sfântului Maslu, spre tămăduirea sufletului și a trupului, făcând semnul Crucii pe propria frunte, la baza gâtului și pe mâini;- Să bea, în fiecare dimineață, pe nemâncate, Apă Sfințită (Agheasmă) și să-și stropească locuințele, în semnul Crucii;”

Doamne ajută-ne. Sa scăpăm de evul mediu. 

PS: mie totuși nu îmi e clar. De unde iau untdelemn de-asta special? Se găsește și online? Și se da pe tot corpul sau așa mai localizat? Sa știm și noi ce cantități sa luăm”, a scris Caramitru jr., marți, pe contul lui de social media. site news

Lasă un răspuns