Usain Bolt a dat startul Olimpiadei de la Tokyo, din 2020!

El este primul atlet din lume care a pășit pe noul Stadion Național din Tokyo, alergând într-o cursă demonstrativă. Totul s-a petrecut acum două zile, într-o festivitate care a vrut să spună Mapamondului că Japonia este gata să-și primească oaspeții, la cea de-a 32-a ediție a Olimpiadei de vară din 2020. Practic, aici va fi parada tuturor delegațiilor lumii, aici va fi începutul, dar și finalul show-ului asiatic.

Japonezii și-au imaginat stadionul ca o grădină, chiar pădure, cum declară constructorii, unde s-au folosit 13.000 de scânduri de cedru, aduse din cele 47 de prefecturi ale Japoniei.. Surpriza mare vine de la aceste scânduri, care vor avea rolul de a împrospăta aerul în timpul competițiilor, de a crea o atmosferă plăcută spectatorilor, să nu fie deranjați de căldurile sufocante și să se simtă ca acasă. Proiectantul Kengo Kuma spune că acesta este pariul natural al proiectului – din respect pentru mediul în care trăiesc, s-a renunțat la aparatele de aer condiționat, acest sistem de scânduri urmând să canalizeze vântul dinspre Nord și curenții importanți din luna august.

Există un traseu pentru plimbări, cu multe plante și locuri de unde se văd Muntele Fuji și Turnul Tokyo – este un stadion cu o capacitate de 60.000 de locuri pe scaune, un proiect care a costat 1,3 miliarde de euro. Când Usain Bolt a făcut inaugurarea oficială a edificiului, au fost prezenți și 450 de jurnaliști din întreaga lume, semn că presa are zona ei delimitată.

”Am fost fericit și emoționat, pentru că nu voi ajunge să concurez la Jocurile Olimpice, așa că alergarea de astăzi, pe pistă, a fost o experiență emoționantă. Sunt accidentat și chiar după această mică alergare am dureri”, declara Usain, după cursa lui demonstrativă.

Dar primul eveniment major, ce va fi găzduit de noul Stadion Național din Tokyo, este Finala Cupei Împăratului, ce se va juca pe 1 ianuarie, 2020. Un adevărat examen, pe care proiectantul și constructorii japonezi vor să-l treacă cu brio.

Lasă un răspuns