facebook

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București urcă în TOP Shanghai

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București urcă în TOP Shanghai și ajunge în intervalul 151-200 în domeniul „Medical Sciences”.

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București își continuă trend-ul ascendent, urcând în ierarhia unuia dintre cele mai presigioase clasamente internaționale ale universităților – TOP Shanghai -, poziționându-se anul acesta în intervalul 151-200 în domeniul „Medical Sciences”, pe subiectul „Clinical Medicine”, transmite instituția de învățământ.

Universitățile trebuie să aibă un număr minim de publicații de cercetare în perioada 2014-2018 pentru a fi incluși într-un clasament pe un domeniu.

Pragul de publicare este diferit în funcție de subiectele pe domenii ale clasamentului.

„Întreaga comunitate academică de la Carol Davila a depus eforturi remarcabile în planul cercetării științifice medicale”

Datele bibliometrice sunt colectate de pe Web of Science și InCites.

„Ascensiunea remarcabilă pe care a avut-o Universitatea noastră în acest prestigios TOP internațional, în ultimii ani, demonstrează că întreaga comunitate academică de la Carol Davila, a depus eforturi remarcabile în planul cercetării științifice medicale. Aceste eforturi devin progresiv comparabile cu cele ale centrelor universitare de top din lume, după cum se poate vedea la o privire de ansamblu în clasament. Trebuie să susținem eforturile inițiate în ultimii 8 ani, de dezvoltare a capacității de cercetare disponibile în UMFCD.

Alături de aceste acțiuni, vom identifica și aplica în următoarea perioadă mecanisme suplimentare de motivare și stimulare ale cadrelor noastre didactice pentru a se implica și mai mult în activitatea de cercetare. Astfel, vom putea menține acest trend ascendent și vom deveni un lider european regional”, a declarat Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, Rector al Universității de Medicină și Farmacie ” Carol Davila” din București.

Invatamantul superior medical si farmaceutic din Bucuresti dateaza de mai bine de un secol.

Carol Davila, medic roman de origine franceza, in colaborare cu Nicolae Kretzulescu a pus bazele invatamantului medical din tara noastra, infiintand, in 1857 Scoala nationala de medicina si farmacie. site news

Lasă un răspuns