FOTO Inquam Photos

Un român dă clasă marilor puteri ale lumii, a cumpărat 500.000 de măști de protecție cu escortă înarmată

Un român dă clasă marilor puteri ale lumii. Financial Times” aminteşte, într-un articol despre criza mondială a măştilor de protecţie provocată de isteria legată de coronavirus, aventura incredibilă prin care un antreprenor român din Hong Kong a reuşit să procure 500.000 de măşti din Africa de Sud.

Un român dă clasă marilor puteri ale lumii

Ovidiu Olea a povestit pentru „Adevărul“ de ce a fost nevoie ca transportul să fie însoţit de paznici înarmaţi până în dinţi şi cum a ajuns să procure măşti pentru guvernul din Hong Kong  

„A fost nevoie de şase inşi, trei maşini şi 20 de bucăţi de armament pentru escortarea transportului de măşti din Africa de Sud” – a explicat, pentru „Adevărul”, românul Ovidiu Olea, care are o afacere fintech în Hong Kong, cum a reuşit să aducă un TIR de măşti din Africa de Sud în fosta colonie britanică, unde au fost înregistrate 84 de cazuri confirmate de coronavirus.

Extraordinara poveste a fost amintită într-o cunoscută publicaţia financiară britanică, iar „Adevărul” a aflat toate culisele operaţiunii.   

Citește și Director din BNR: 17 bănci, implicate într-o ”tranzacție ciudată”. Dosar penal deschis de DIICOT

„O creştere uriaşă a cererii, care a lăsat farmaciile şi supermarket-urile din întreaga lume fără măşti, a stârnit o cursă globală pentru a umple vidul creat şi a expus o dependenţă faţă de producătorii din China pentru un articol low cost a cărui valoare a crescut enorm” – se arată în articol din Financial Times din 14 februarie.   

O parte a problemei este faptul că ţara responsabilă pentru producţia a jumătate din producţia mondială de măşti – China- este şi centrul focarului de coronavirus, susţin jurnaliştii. În condiţiile în care unele fabrici s-au închis, companiile chinezeşti au ajuns să oprească exporturile, fiindu-le greu chiar şi să acopere cererea de pe piaţa internă.

500.000 de măști, transportate cu escortă

După ce a plasat o comandă pentru 500.000 de măşti din Africa de Sud, Ovidiu Olea a fost obligat să angajeze o escortă înarmată pentru asigurarea transportului către aeroport, precizează jurnaliștii britanici.

„Am sunat cam în toate ţările din lume unde sunt astfel de fabrici cum ar fi Spania, Franţa, Polonia, Turcia, Irlanda, Marea Britanie. Am sunat direct la fabrici, ca să nu mă mai încurc cu distribuitorii. Răspunsurile au depins de la ţară la ţară, unii au susţinut că ar putea în două luni să furnizeze, în Marea Britanie mi s-a spus că au clienţi care aşteaptă comenzi de zeci de ani, iar la alte fabrici a fost linişte totală”, a declarat Ovidiu. 

Ovidiu a aflat că o companie din Africa de Sud mai are pe stoc o jumătate de milion de măşti, la un preţ bun. „Având în vedere că aveam bani în bancă şi nu făceam nimic cu ei, am zis să fac o investiţie. Domeniul meu de activitate fiind sistemele de plată, ştiam nişte administratori de farmacii cu desfacere la public. I-am sunat, i-am întrebat dacă le convine preţul şi mi le-au cumpărat toate în mai puţin de un minut, în condiţiile în care eu nici nu le aveam”, mărturiseşte clujeanul. 

Vezi și (VIDEO) Acuzații grave la adresa autorităților chineze, aduse de o organizație care apără drepturile uigurilor

Când au aflat ce se transporta şi distanţa, cei de acolo au decis că e nevoie de o escortă formată din 3 maşini şi 6 oameni înarmaţi până în dinţi. Drumul care trebuia să dureze 14 ore a ajuns să fie realiza în 27 de ore, deoarece pe drum, şoferul a trebuit să facă pauză de somn. site news

Lasă un răspuns