Un elev român nu este acceptat la școală, fiindcă mama lui se află în China

Un elev român nu este acceptat la școală, fiindcă mama lui se află în China. Părinții elevilor de clasa I de la o școală din Târgu Mureș au trimis o solicitare conducerii unității de învățământ pentru ca unul dintre copii să nu mai meargă la școală timp două săptămâni. Motivul: mama lui se întoarce în câteva zile din China, regiunea Macao – unde au fost depistate mai multe cazuri de coronavirus.

Un elev român nu este acceptat la școală, fiindcă mama lui se află în China

„Dat fiind faptul că persoana în cauză urmează să se întoarcă acasă peste câteva zile, îngrijorați de sănătatea copiilor noștri, rugăm conducerea școlii să ia toate măsurile pentru a evita o eventuală contagiere a clasei“, au transmis, ieri, părinții clasei I C către conducerea Școlii Gimnaziale „George Coșbuc“ din Târgu Mureș.

Citește și O elevă care urmează să dea BAC-ul, poze deocheate la mănăstire

Aceștia și-au exprimat dorința ca elevul să nu participe la cursuri timp de două săptămâni, adică perioada în care mama sa este în carantină. În plus, aceștia solicită ca, după terminarea perioadei de carantină, atât copilul, cât și părintele, să-și facă analizele și să prezinte rezultatele.

Totodată, „având în vedere că elevul are rude apropiate care, de asemenea, frecventează gimnaziul George Coșbuc“, părinții cer ca școala să ia măsurile necesare în fiecare clasă, astfel încât să fie evitată contagierea.

E foarte posibil să apară şi în România un caz de coronavirus

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila ne dă fiori reci după ce a fost la Geneva, la şedinţa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

El spune că e posibil să apară un vaccin pentru noul coronavirus din China în şase luni și că România ar fi pregătită să gestioneze cazuri de îmbolnăviri cu virusul din Wuhan. „Cred că suntem pregătiţi, sper să nu fie cazul să trebuiască să apelăm la măsuri de limitare a unei răspândiri a infecţiei în România”, a spus el pentru Mediafax.

Preşedintele Societăţii de Microbiologie a spus că e foarte posibil să apară şi în România un caz de îmbolnăvire cu virusul din Wuhan.

„Trebuie să fim pregătiţi să nu apară cazuri secundare, pentru că este foarte posibil să apară şi în România un caz. Nu are importanţă dacă are legătură epidemiologică cu China, important este să putem ţine lucrurile sub control şi să nu se extindă în comunitate”, a spus el.

Epidemia de coronavirus a provocat peste 600 de decese. Totodată, peste 31.000 de persoane sunt infectate.

Lasă un răspuns