Uite conferința, nu e conferința. USR-PLUS a pus pe jar presa, dar s-a dovedit un mare fiasco

Uite conferința, nu e conferința. USR-PLUS a pus pe jar presa, dar s-a dovedit un mare fiasco. Dacian Cioloş a anunţat, sămbătă, la ora 16.00, că va susţine o conferinţă de presă alături de Dan Barna, la ora 18.00, în urma şedinţei în care ar fi trebuit să se stabilească detaliile şi calendarul fuziunii USR-PLUS. Declaraţia de presă nu a mai avut loc, pentru că partidele nu s-au înţeles.

Uite conferința, nu e conferința. USR-PLUS a pus pe jar presa, dar s-a dovedit un mare fiasco

PLUS a decis, în ședința Consiliului Național de sâmbătă, să înceapă discuțiile în vederea unei fuziuni cu USR, respectiv să elaboreze condițiile fuziunii și să organizeze un Congres în acest sens în luna iulie a acestui an. După şedinţa PLUS, Cioloş a participat şi la şedinţa USR, unde lucrurile nu au mai decurs aşa cum se aştepta.

Liderii USR și PLUS nu s-au înțeles absolut deloc

Potrivit unor surse din cadrul şedinţei, reprezentanţii conducerilor celor două formaţiuni nu au reuşit să ajungă la o concluzie comună, astfel că au amânat pe luni orice declaraţii publice pe tema fuziunii.

Liderii USR şi PLUS nu s-au înţeles nici măcar pe forma fuziunii, cu atât mai puţin pe calendar. De teama faptului că nu se vor organiza alegeri anticipate, unii lideri au cerut amânarea fuziunii programate iniţial, neoficial, în luna iulie.

Tot duminică, USR a anunţat că 91% dintre membrii partidului au votat la referendum pentru poziționarea doctrinară ca partid de centru dreapt, liderul formațiunii Dan Barna subliniind că rezultatul nu înseamnă o schimbare de poziție, ci o consolidare a sa.

Referendum organizat de Barna

Referendumul privind poziționarea doctrinară a USR s-a încheiat sâmbătă dimineață cu o majoritate semnificativă a votanților în favoarea definirii partidului ca fiind unul de centru dreapta, anunță USR într-un comunicat de presă.

Astfel, 11.047 membri USR (adică 91,25% din voturi) au fost în favoarea clarificării doctrinare. Referendumul a avut cea mai mare participare din istoria consultărilor electronice interne ale USR, în total exprimându-și votul 12.106 membri USR (recordul anterior era de 9.654 voturi la o consultare din noiembrie 2019). Cvorumul necesar validării votului intern a fost de 10.743 de voturi, iar prezența la finalul perioadei de votare a fost de peste 56%.

Citește mai multe despre Referendum organizat de Barna, scandal uriaș în USR

Referendumul a fost convocat la inițiativa președintelui USR Dan Barna și s-a desfășurat pe parcursul a șapte zile, începând din 1 februarie.

“Nu este o schimbare de poziție, ci o consolidare a ei. Atunci când am fost ales președinte, am spus că suntem un partid de centru dreapta și tot ce am făcut în ultimii ani a fost în acest spirit. Am luptat pentru stat de drept, libertăți civile, libertate economică și o aliniere fermă la valorile europene și euro-atlantice. site news

Lasă un răspuns