www.zf.ro

Turismul în timpul pandemiei: Unde vom putea merge în vacanță?

Coronavirusul și gestionarea stării de urgență vor avea cu siguranță consecințe concrete asupra turismului pe toată durata verii. E prea devreme să vă gândiți unde să vă petreceți vacanța în acest an. Cum se vor traduce în mod concret măsurile de restricție, este în centrul discuțiilor dintre miniștrii din întreaga Uniune Europeană, scrie cotidianul italian La Stampa, citat de Rador.

Țările europene în care se redeschide turismul

În timp ce OMS evaluează introducerea unui fel de pașaport de imunitate la Covid-19, în Italia se vorbește despre turism de proximitate. Plajele vor avea un număr limitat de persoane, cu brățări electronice sau separatoarea fantomatice de plexiglas. Alte țări consideră că pot redeschide efectiv și turiștilor străini.

Guvernul spaniol a redeschis Formentera. De luni se redeschid barurile și hotelurile, dar a ajunge pe insula din Baleare până în iunie va fi foarte complicat, mai ales din străinătate.

Elveția, Norvegia, Islanda și Liechtenstein nu și-au închis granițele. În Croația, ministrul turismului, Gari Cappelli, a declarat că în curând se pot deschide campingurile, porturile turistice și hotelurile din zonele mai puțin frecventate. Franța a încetinit „faza 2”, în timp ce Ministerul Turismului din Portugalia a decis să lanseze o marcă de garanție pentru structurile turistice Covid Free, adică capabile să certifice proceduri de igienă și curățare pentru a preveni și controla răspândirea virusului în rândul turiștilor.

Insula Cipru va fi redeschisă parțial turiștilor începând din luna iulie, dar numai pentru persoanele provenite din țări care au reușit să mențină scăzute ratele de contaminare. Țări precum Danemarca, Norvegia, Islanda, Grecia și Israel. Pentru Grecia, ministrul turismului a spus că țara se va pregăti să întâmpine turiști străini, numai din anumite țări, începând cu luna iulie, după care a prevăzut o redeschidere treptată pentru toți. site news

Lasă un răspuns