Trump e de părere că doar 200.000 de morți în SUA ar însemna că a făcut ”o treabă foarte bună”

Trump vrea ca SUA să fie redeschisă de Paști. ”Se poate distruge o ţară închizând în acest fel”

Donald Trump a declarat marți că a discutat cu echipa care gestionează problema coronavirusului în Statele Unite despre data la care ar trebui repornit business-ul în țară. Trump a spus că weekend-ul de Paște, pe 12 aprilie, ar reprezenta ”un timp  frumos, o țintă frumoasă” și a declarat că speră să fie posibilă deschiderea unor sectoare din economie.

Americanii sunt încurajați să lucreze de acasă și să limiteze adunările mai mari de 10 persoane pentru o perioadă de 15 zile din data de 16 martie.

New York-ul numără mai mult de jumătate din numărul total de infectări din Statele Unite

Andrew Cuomo, Guvernatorul New York-ului, le-a cerut altor state să ia notă de ce se întâmplă în orașul cu peste 25 de mii de infectări pentru a-și face o idee asupra a ceea ce ar putea urma. New York-ul numără mai mult de jumătate din numărul total de infectări din Statele Unite.

Donald Trump a avertizat marţi cu privire la riscul prelungirii măsurilor de izolare pentru limitarea răspândirii epidemiei COVID-19 în SUA, izolare care a aruncat economia americană în criză şi care ar putea ”distruge” ţara.

”Se poate distruge o ţară închizând în acest fel”, a afirmat liderul de la Casa Albă, indicând că săptămâna viitoare va evalua efectele perioadei de izolare recomandată de 15 zile.

De asemenea, Trump estimează că o ”gravă recesiune” ar putea face mai multe victime decât noul coronavirus în SUA şi şi-a exprimat dorinţa ca activitatea economică să poată fi reluată cât mai rapid.

”Putem pierde un anumit număr de persoane din cauza gripei. Dar riscăm să pierdem mai multe persoane aruncând ţara într-o recesiune gravă sau într-o depresiune”, a continuat liderul american, care a evocat posibilitatea a ”mii de sinucideri”.

”Trebuie să ne întoarcem la muncă mult mai repede decât cred oamenii”, a spus Trump, care a avansat data de 12 aprilie, când catolicii şi protestanţii sărbătoresc Paştele din acest an. ”Mi-ar plăcea să avem ţara redeschisă până la Paşte”, a afirmat preşedintele SUA.

Universitatea Johns Hopkins a anunţat marţi seara că epidemia COVID-19 a cauzat în SUA moartea a 600 de persoane, iar aproximativ 50.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost confirmate. site news

Lasă un răspuns