Tristețe mare Sub Tâmpa – Astăzi, Corona Brașov a fost înlocuită în Europa cu Gloria Bistrița, din pricina terapiei cu laser!

”Astai pohta ce-am pohtit”!, par să spună bistrițenii, beneficiarii direcți ai deciziei Federației Europene, Federație care i-a invitat pe ei să joace în locul Coronei! Și uite-așa au reușit să scoată Brașovul din Europa, și să-i ia locul, dar nu în luptă dreaptă, pe semicerc, ci în urma unui denunț, către Agenția Mondială Antidoping. Chiar de la începutul izbucnirii scandalului de la Brașov, se vorbește tot mai insistent, prin anumite cercuri handbalistice, că un oficial al Gloriei ar fi aflat de tratamentul cu laser intravenos, pe care îl făceau Eliza Buceschi, Cristina Laslo și compania. Știind că o astfel de terapie este doping și se află pe lista interzisă a WADA, omul a scris imediat Agenției Mondiale, având, probabil, informații complete.

Bucurie mare, la Bistrița, s-au deschis porțile Europei!

Astfel, cade zvonul cum că inspectorii Agenției Române antidoping ar fi văzut ceva pe unul din site-urile de socializare și s-ar fi autosesizat – nu cred că funcționarii de la ANAD au cunoștință de această terapie, pentru că altfel ar fi ieșit și ar fi explicat tuturor, despre ce este vorba. Nu-i învinovățesc, pentru că nici medicii de la lotul de senioare n-au știut de această procedură, dacă iese ceva la analize sau cât timp își face efectul. Cred, mai degrabă, că inspectorii ANAD au fost foarte abili și au știut cum să le vorbească fetelor de la Brașov, iar acestea au căzut în plasă și au mărturisit singure ceea ce au făcut, considerându-se nevinovate. Oricum, nu mai contează, prostia se plătește, dacă este doar la stadiul acesta, însă se tot vorbește și de ceva afaceri, de prețuri umflate, de comisioane și tot așa. Probabil că este o anchetă în desfășurare.

Și revenim la hotărârea Federației Europene, care a decis excluderea Coronei Brașov din Grupele Cupei EHF, în urma acțiunii de dopaj, prin această metodă interzisă, de terapie cu laser, aflată la Secțiunea M, punctul 1.3, pe lista prohibită a WADA. În drumul său prin Europa, Corona Brașov a învins, în Turul II, gruparea spaniolă Bera Bera, iar în Turul III le-a eliminat pe handbalistele de la Gloria Bistrița. Cu toate acestea, formația din Nordul țării, antrenată de Horațiu Pașca, a fost invitată să-i ia locul Coronei, urmând să facă parte din Grupa C, alături de MKS Lublin, Polonia, ERD, Ungaria, și Odense, din Danemarca.

P.S.1 Am scris, acum câteva zile, că în opinia mea antrenorul Crăciun are și el o mare parte din vină. Am stârnit multe controverse, au sărit ca arși, câțiva tehnicieni, întrebându-mă de ce trebuie să știe ei unde se duc fetele și ce fac în timpul liber? Că fiecare este profesionist și trebuie să fie responsabil de acțiunile lui. Poate că așa este într-o țară normală, cu oameni care știu ce fac, și fac doar ce știu – la ei profesionalismul este la rang înalt, pe când la noi, electricienii ajung miniștri, agramații sunt în Ministerul Învățământului, iar exemplele pot continua.

La Brașov a fost un fel de genocid în masă, nu doar o handbalistă sau două au făcut terapia interzisă, aproape toată echipa a fost dusă la clinica cu pricina, ca mieii la tăiere. Și-atunci, cum să nu știi unde merg elevele tale? A, dacă spui că n-ai știut nici tu că această terapie este interzisă, atunci te cred, dar asta nu-ți micșorează vina. Din pricina neștiințe tale și a neimplicării, cum susțin mulți, o echipă întreagă s-a nenorocit, fetele nu mai au locuri de muncă, și nici la căpșuni nu pot merge, că nu mai este sezon. Toți angajații sunt pe liber și nu știu cine le va mai da de lucru antrenorului Crăciun, care nu deosebește laserul de o lanternă, nici doctorului Capră, care, în opinia mea, este pasibil de o pedeapsă mult mai aspră, decât crede el, dar să nu anticipăm… P.S.2 Nu-l acuzăm cu nimic pe cel de la Bistrița, care a făcut denunțul, ba poate ar trebui chiar să-l felicităm, pentru că în lotul Coronei erau câteva handbaliste care ar fi mers la Mondialele din Japonia. Dacă s-ar fi aflat de terapie acolo, ce rușine s-ar fi întâmplat? Spun asta, pentru că medicul lotului nostru n-a știut de terapia tricolorelor de la Corona, pentru că nu prea a comunicat cu aceste handbaliste vinovate, pe parcursul cantonamentelor, și nici cu altele…

Lasă un răspuns