Traian Băsescu despre senatorul PNL Vergil Chițac ”un iresponsabil!”

Traian Băsescu: Iohannis a făcut cea mai mare prostie când a decis data ieşirii din criză. A început deja războiul mediatic Occident-China

Traian Băsescu afirmă, într-un dialog cu jurnalistul şi publicistul Ion Cristoiu, că nici România, nici Europa nu vor ieşi din criză la sfârşitul lunii mai. El avertizează că trebuie să ne pregătim pentru ce-i mai rău din punct de vedere al relaţiei noastre cu natura.

Această pandemie este rezultatul otrăvirii mediului de către oameni” .

Europarlamentarul Traian Băsescu spune că actuala criză de sănătate arată fragilitatea noastră în faţa noului coronavirus. El spune că natura s-a schimbat. Această pandemie este rezultatul otrăvirii mediului de către oameni.

Fostul preşedinte afirmă că în viitor, tot ceea ce vom construi se va ridica pe trauma pandemiei de coronavirus. Trauma va fi accentuată de “ticăloşia” autorităţilor de a fi lăsat oamenii să moară în casă. Fostul preşedinte a explicat că s-au făcut testări puţine de dragul de a spune că la noi au fost mai puţine victime.

Traian Băsescu arată că, din cauza numărului mic de testări, asimptomaticii vor rămâne nedepistaţi. Iar aceştia vor declanşa, fără voia lor, un al doilea val al epidemiei. În opinia sa, un număr mare de testări ar fi dat posibilitatea tratării asimptomaticilor, prevenindu-se astfel transmiterea bolii în societate.

Traian Băsescu se opune categoric măsurilor de relaxare până când nu sunt depistaţi toţi asimptomaticii . El susţine că preşedintele Iohannis a greşit când a anunţat miercuri aceste măsuri.

Traian Băsescu spune că autorităţile nu dau semne că ar vrea să repare această greşeală, El le sugerează că ar putea să o facă lansând un program major de testare a populaţiei. Prin acest program s-ar putea depista numărul real de focare de coronavirus.

Odată cu depistarea acestor focare, mai spune Băsescu, deciziile de repornire a economiei vor fi adaptate la realitate, printr-o deschidere graduală.

Redăm fragmente din interviul integral publicat pe cristoiublog.ro:

” Noaptea de Paşti a fost pentru mine de o încărcătură extraordinară ”

Ion Cristoiu: Bună ziua domnule preşedinte. Regret că n-avem un interviu faţă în faţă, ci la distanţă. O întrebare personală: dumneavoastră aveţi SPP în continuare?

Traian Băsescu: Da. Am protecţie totală.

Ion Cristoiu: Cum păstraţi distanţa faţă de SPP.

Traian Băsescu: N-aş vrea să intru în detaliile SPP-ului. Numai că ei sunt absolut izolaţi, în unitate nu se întîlnesc, acasă, unde dorm s-a verificat să nu aibă coronavirus. Iar din acel moment, din momentul în când plec eu acasă sau când mă culc eu. Dimineaţa îşi iau pistolul de la poartă. Nu intră în unitate. Le-au organizat acolo luarea armamentului, ce armament au şi cei de pe escortă şi vin direct la mine, care de la instituirea măsurilor nu m-am întîlnit decât cu ei şi cu şefa de cabinet şi soţia. Atât.

Ion Cristoiu: Ei sînt testaţi. Deci, nu pot să vă infecteze pe dumneavoastră.

Traian Băsescu: Nici ei pe mine, nici eu pe ei. Eu am făcut trei teste până acum. Unul dintr-acela rapid şi două unul pe data de 1 şi unul pe data de 15. Şi atât timp cât eu n-am nimic, nici ei n-au nimic.

Ion Cristoiu: Pot să pun o întrebare răutăcioasă: Aţi avut pile ca să faceţi testele?

Traian Băsescu: N-am avut pile. Pur şi simplu am cerut şi a trebuit să se ţină cont de ce cer.

Ion Cristoiu: Am înţeles. Deci foştii preşedinţi au dreptul la teste, ca să zic aşa.

Traian Băsescu: Au dreptul la un control medical anual.

Ion Cristoiu: Familia ce face?

Traian Băsescu: Ce să facă? Toată noaptea de Înviere am fost numai eu cu soţia. Fetele fiecare la casa ei, cu copiii. Era aşa ceva, foarte ciudat, în acelaşi timp cu o încărcătură extraordinară. Parcă niciodată n-am simţit aşa nici existenţa familiei în sufletul meu, nici a bisericii. Parcă i-am dus dorul. Parcă a câştigat o valenţă în sufletul meu biserica. M-a impresionat şi corectitudinea pe care a avut-o, până la urmă, Biserica Ortodoxă Română au ţinut slujba fără să cheme enoriaşii la slujbă. Ceea ce este extraordinar.

Ion Cristoiu: Au venit cu lumină la dumneavoastră?

Traian Băsescu: Da, am primit lumină de la un voluntar care a ajuns pe acolo.(…..)

Primul lucru pe care trebuie să-l faci în situaţie de boală molipsitoare este izolarea

Ion Cristoiu: Chiar din 27 februarie atrăgeaţi atenţia că trebuie luate măsuri grabnice. De ce n-au luat ai noştri măsurile atunci?

Traian Băsescu: Din necunoaştere, domnule Cristoiu. Eu am trecut în viaţă prin carantină şi prin mers în zone de epidemie. Mă trimitea armatorul. Trebuia să mă duc să încarc de acolo. Armatorul ştia foarte bine unde mă trimite şi ştia foarte bine şi unde descarc şi cînd încărcam în zonă de epidemie ajungeam la portul de descărcare şi nu eram cu o navă de-asta. Nava avea un milion de barili de ţiţei în ea.

Vă daţi seama ce valoare. Mai ales în vremuri cînd de la o zi la alta ţopăia preţul barilului cu 5 dolari. Ba era 120, ba era 108. Ei, în vremurile alea eu am stat în carantină 20 de zile de nu m-am văzut. E obligaţia statului să se protejeze de epidemii. Şi venind din zonă de epidemie era nu ştiu ce holeră, ce Dumnezeu aveau ăia, şi cînd am ajuns în portul de descărcare am stat bine mersi 20 de zile (…..) Deci le-am trăit şi ştiu că primul lucru pe care trebuie să-l faci în situaţie de boală molipsitoare este izolarea.

Ion Cristoiu: Încă de pe 27 februarie, dumneavoastră aţi fost adeptul unor măsuri dure şi nu graduale. De ce nu graduale?

Traian Băsescu: Păi îmbolnăvirea nu e graduală. Cînd ai luat virusul l-ai luat. Nu-l iei puţin, îl iei de tot când îl iei. Ori nu-l iei. Şi când l-ai luat virusul îşi face de cap. De asta m-am ţinut de ei „Închideţi şcolile, trimiteţi copii acasă”. Slavă Domnului că m-au mai ascultat. Până la urmă au închiriat şi nişte hoteluri, pentru carantină.

Şi-au dat seama uşor, uşor, dar trebuia să le spună cineva public. Dar o măsură extraordinară pe care au luat-o doctorii noştri a fost clasificarea spitalelor. Spitalele de primă linie pe care le-au dedicat numai luptei cu Coronavirusul. Au evacuat ceilalţi bolnavi, i-au dus în alte spitale. Nu cum au făcut italienii şi cu spaniolii care au tratat coronavirusul în orice spital. Unde aveau locuri acolo intri că e în zona de jurisdicţie. Ceea ce le-a creat multe probleme. La noi a fost o minte care a avut forţa să impună ideea de a muta. Gîndiţi-vă cîte mii de bolnavi au fost mutaţi din spitalele de primă linie în spitalele generaliste.

” Deci extrem de neglijent a fost tratată problema ”

Ion Cristoiu: Pe 27 februarie dumneavoastră semnalaţi nevoia stării de urgenţă. Pe 26 februarie, pe facebook, preşedintele scria că e numai o gripă uşoară. Ştia că e periculos şi a scris dinadins greşit sau a fost dezinformat?

Traian Băsescu: Ce spunea preşedintele pe 26 februarie era, dar eram în martie, pe 11 martie vă dau citat din preşedintele nostru: „Dacă vă uitaţi la televizor şi vedeţi politicieni care dau sfaturi la toată lumea şi le ştiu pe toate, eu vă sfătuiesc schimbaţi canalul. Asta ca să demitizez un pic boala. Fiindcă am citit cîteva articole ieri unde se vorbeşte despre un virus ucigaş într-o manieră foarte apocaliptică.”

Deci pe 11 martie şeful statului român credea că e o glumă. În martie, domnule Cristoiu. Cînd pandemia începuse în decembrie în China! Şi vă dau un element pe care nu l-au spus mulţi. Sau nu s-a spus deloc. În luna ianuarie Comisia Europeană a contactat toate statele membre şi a spus „Dacă va fi o pandemie cu acest virus sînteţi pregătiţi?” Nici un stat n-a spus nu. Toţi au fost pregătiţi şi aroganţi, „Hai lăsaţi-ne cu China, aici e Europa”, noi ştim ce-avem de făcut. Nici măcar n-au trimis oameni, deşi OMS-ul începuse să atenţioneze.

Dar a întârziat mult şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii. N-au trimis măcar la chinezi „măi fraţilor spuneţi-ni şi nouă cei cu răceala asta de la care mor oameni”. Sau, ce n-au observat, veţi vedea că sunt foarte multe ţări în care pandemia a început de la cetăţeni chinezi veniţi în vizită. Deşi aveau oraşele ticsite cu chinezi şi Italia. Pentru că şi chinezii au devenit mari amatori de turism în Europa şi Italia, şi Spania, şi Franţa erau ticsite de vizitatori chinezi. Mai mult decât atît, primii semnalaţi ca fiind îmbolnăviţi au fost chinezii şi în Franţa, şi în Italia şi în Germania. Şi totuşi n-a sesizat nimeni că odată cu turiştii ne-a venit şi pandemia a sosit în Europa aşa cu avioanele de cursă lungă. Deci extrem de neglijent a fost tratată problema.

Ion Cristoiu: Am rămas cu toţii surprinşi, că au tratat ai noştri, nu ne-ar mira. Dar totuşi mari lideri ai lumii n-au luat în serios. De ce n-au luat în serios? Este firea umană care nu crede că aşa ceva nu se poate întâmpla. Sau au fost aroganţi faţă de realitate?

Traian Băsescu: În primul rând fiind de la chinezi, au luat-o aşa, mai în glumă, în al doilea rînd, neavând capacitatea să înţeleagă, aduceţi-vă aminte că la noi ne spunea un mare specialist, venea la televizor şi ne spunea „Vedeţi unde e China, hă, hă…” Uitând că vin chinezi din Wuhan. Deci doi chinezi din Wuhan au pornit pandemia şi în Franţa şi în Germania. Că vin chinezi din Wuhan nu trebuie să vie virusul, îl aduc chinezi. Adică o lipsă de capacitate de-a vedea. Domnule Cristoiu, asta vă e permis, vouă ziariştilor, care trăiţi flacăra din fiecare zi. Un om politic n-are voie să nu gîndească şi dacă totuşi? Infecţia asta e adusă de turişti nu de vânt. Cum a şi fost adus, de turiştii chinezi a fost adusă în Europa.

A început deja războiul mediatic Occident- China

Ion Cristoiu: Apropo de turiştii chinezi sau parcă se schiţează aşa, după încheierea crizei de sănătate, un război mediatic Occident – China în chestiunea Coronavirus.

Traian Băsescu: Din păcate da. El deja a început acest război mediatic. Se încearcă aruncarea responsabilităţii pe chinezi care, chipurile, n-ar fi dat toate informaţiile la timp. Că au ţinut ascunse informaţii. Acuma ştim toţi obiceiurile statului comunist chinez care are obiceiurile lui. Dar întrebarea mea este: I-a întrebat cineva? Bun, să spunem că ei n-au dat de la început toate informaţiile. Cît e de periculos pentru Pămînt acest virus. Dar i-a întrebat cineva? A trimis cineva din Uniunea Europeană, un şef de guvern, a spus, a pus mîna pe telefon să vorbească cu premierul chinez să-i spună „Mă omule trimit şi eu cinci savanţi de-ai mei să vedem cum e cu virusul ăsta. Că o să ajungă în Europa. Să ne pregătim ca să nu avem problemele pe care le aveţi voi”.

N-a făcut-o nimeni. Dimpotrivă au tratat cu aroganţă şi evoluţia cazurilor în China, şi evoluţia ştiinţifică. Adică ce-au descoperit chinezii. Spre exemplu a trebuit să ne spună chinezii: „Băi năucilor, vedeţi că aţi spus pe la televizoarele voastre în Europa să nu se poarte mască că nu e nevoie. Puneţi masca că va ajunge virusul drept în gît. Dacă n-aveţi mască, sau acoperiţi şi nasul că ajunge direct în plămîni”. Deci a trebuit să ne spună chinezii. Cînd ne-au spus ei, asta e. Nu poţi să ceri chinezului să fie la fel de guralivi ca italienii.

Ion Cristoiu: În momentul în care Klaus Iohannis şi polemiza că nu trebuie stare de urgenţă, era şi el naiv. Sau mai juca încă acel teatru al anticipatelor?

Traian Băsescu: El a fost atât de cucerit de ideea asta a anticipatelor încât nu auzea şi nu vedea nimic. Marea problemă este că aşa ceva nu e posibil la un şef de stat să aibă o atenţie unidirecţională. Un şef de stat trebuie să fie capabil să ia mai multe elemente.

Liberalii vor fi loviţi electoral de această Pandemie

Ion Cristoiu: Credeţi că această criză la care va fi adăugată şi criza economică va schimba raportul de forţe electorale. Adică va aduce schimbări pe scena politică. Sau va rămîne în aceeaşi situaţie dinainte de criză cînd Dreapta PNL, Dreapta dumneavoastră eraţi pe cai mari.

Traian Băsescu: Caii s-au făcut mici acum. Dar tot a rămas un căluţ acolo. Deci liberalii vor fi loviţi de această pandemie pe care au gestionat-o prost, în sensul că au avut un avans de o lună faţă de Franţa, Spania şi Italia şi i-a prins nepregătiţi. Nu-i posibil să te prindă cu personalul medical fără echipament de protecţie. De aia acum 1.200 de medici şi asistente medicale sunt scoase din dispozitivul de luptă împotriva acestei pandemii. Deci cred că vor pierde consistent, Dar nu atît de mult încât să cadă sub PSD. Cred că vor rămâne primul partid. Dar trebuie uitat un scor care să înceapă cu 4. Să zică bogdaproste dacă va începe cu 3.

”Cred că localele vor avea loc anul acesta”

Ion Cristoiu: Credeţi că alegerile vor mai avea loc anul acesta?

Traian Băsescu: Cred că localele vor avea loc anul acesta. Iar normal ar trebui să facă ceva să se ţină şi legislativele undeva în noiembrie, decembrie. Dacă nu, nu, vor fi la anul. Dar normal ar trebui să le împacheteze cumva către sfîrşitul anului. Adică în toamnă localele şi la începutul iernii legislativele.(…..)

Ion Cristoiu: Apropo de declaraţiile preşedintelui, că de pe 12 mai încep parţial măsurile de relaxare, dumneavoastră sînteţi împotriva acestor măsuri?

Traian Băsescu: Da, categoric da. Categoric da. Pînă cînd nu depistăm, nu reducem numărul de asimptomatici este o crimă să relaxezi măsurile. N-am putut să-i depistăm pînă acum că n-am vrut. Că asta a fost strategia. Deşi recomandarea OMS-ului este testaţi, testaţi. Exact de asta ca să descoperi asimptomatici. N-am făcut-o, foarte rău că n-am făcut-o. Dar să nu facem mai rău şi să relaxăm măsurile înainte de rezolvăm problema.

Ion Cristoiu: De testări. Deci dumneavoastră puneţi o condiţie că fără aceste testări la noi…

Traian Băsescu: este o crimă să relaxezi măsurile

Ion Cristoiu: E foarte importantă această precizare. Dumneavoastră spuneţi că ar trebui făcute numai pe bază de teste. După ce sînt testări, după aceea vom şti pe ce realitate…

Traian Băsescu: Domnul Cristoiu, dacă aş testa spre exemplu 10% din populaţie aş avea elementele să fac o analiză. Pe 10% din populaţie înseamnă 2 milioane de oameni să-i testez, nu 40.000. I-am testat, asta mi-arată o structură a îmbolnăvirii. Văd cît asimptomatici sunt în 2 milioane, în 10%, păi sunt 5. Dacă sunt 5 nu merită să ţin restricţiile în continuare. Păi în 2 milioane sînt 80.000.Aha, fac un semn şi spun „băieţi rămînem aşa”. Trecem să testăm în continuare pentru că dacă am 80.000 de asimptomatici în 2 milioane şi eu cred că România are 80.000 de asimptomatici în 2 milioane, sigur generez un al doilea val al îmbolnăvirilor.

Ion Cristoiu: Preşedintele s-a referit, sigur fără să-l numească, şi la un document al domnului Adrian Streinu Cercel. Dumneavoastră aţi înţeles ceva din scandalul acesta?

Traian Băsescu: Nu, n-am înţeles.

Ion Cristoiu: Dar ce-a fost, n-am înţeles?

Traian Băsescu: Mi se pare că e o prostie fără seamăn. Nu că mă vizează, am 69 de ani. Dar de ce să mă iei de acasă dacă am tot ce-mi trebuie acolo? Şi nu cred că Cercel e capabil de asemenea istorii. O fi fost o discuţie între ei ce facem cu oamenii de peste 65 de ani care n-au adăpost.Sau care n-au nu ştiu ce, ştiu eu. Dar la mine de ce să mă iei să mă duci într-un hotel?

”Este o realitate, maestre, că oamenii peste 65 de ani sînt mai vulnerabili” .

Ion Cristoiu: Aveţi peste 65 de ani. Dumneavoastră v-aţi simţit într-un fel jignit de această campanie în legătură cu oamenii de peste 65 de ani?

Traian Băsescu: Este o realitate, maestre, că oamenii peste 65 de ani sunt mai vulnerabili. Pînă la 65 de ani mai avem destule, ba o inimă. Ba o tensiune. Dacă ai fost şi fumător ca mine, slavă Domnului cu plămânii eşti pe un teren minat când e vorba de Coronavirus. Deci este o realitate. Cert este că nu m-am simţit jignit până la povestea asta cu „hai să-i luăm să-i ducem de acasă”, asta m-a scos din sărite?

Ion Cristoiu: Credeţi că a avut şi un ţel electoral toată această campanie cu bătrînii?

Traian Băsescu: Categoric da. Ei au încercat să câştige numai că…, mi-aduc aminte că a fost o perioadă cînd începuseră datorită măsurilor… uite spune aici: „Sunt foarte mulţumit de felul în care guvernul Orban gestionează această criză. Măsurile care au fost luate mi se par potrivite. Au venit la timp.” La vremea aia, domnul Iohannis a crezut că noi n-o să avem nici un mort. Aşa era bine informat. Şi vremea aia înseamnă 11 martie. Cînd era în plină explozie pandemia în Italia şi în Spania el credea că…

Ion Cristoiu: De ce Klaus Iohannis elogiază în fiecare zi guvernul şi nu păstrează o anumită distanţă?

Traian Băsescu: Nu, a fost chestia asta legată de „Avem morţi puţin pentru că suntem buni. E Guvernul Meu”. „Guvernul Meu este bun, Ascultaţi-mă ce vă spun eu”. Numai că au început să moară după ce lansase campania „Am fost atât de buni încît noi nu avem morţi mulţi”. Le-a trântit căciula până la urmă realitatea pentru că ce n-au făcut în primele săptămâni se răzbună. Că au fost cele două săptămâni în care nu le-a păsat că vin avioane. Când am spus eu că n-aş pune scară la avioanele alea, care veneau din Italia şi Spania. Şi m-au făcut în toate felurile.

Cinic şi nu ştiu. Dar ăsta era adevărul. Nu că nu trebuiau să vină românii acasă. Trebuiau să vină. Dar tu stat trebuia să fi pregătit să-i bagi în carantină. Nu vrăjeala aia cu vine din zonă roşie. Nu ştiu ce-i fac, vine din zonă galbenă îl las să se autoizoleze. S-au autoizolat la ţară de n-au mai putut. Deci o poveste. Statul trebuia să fie pregătit să-i bage în carantină pe măsură ce soseau.

Vă dau în scris că Occidentul nu-i va mai lăsa să se întoarcă

Ion Cristoiu: Dacă aţi fi fost preşedinte, acum v-ar fi neliniştit incidentele acestea din Ferentari?

Traian Băsescu: Ei, da. Păi, maestre, cred că şi dumneavoastră m-aţi criticat c-am fost cu clanurile. Că sunt ameninţate la securitatea naţională. Norocul a fost că eu am rezolvat-o. Au plecat afară şi mie mi-au dispărut clanurile mafiote. Dar acum s-au întors înapoi. Clanurile ţigăneşti sunt clanuri mafiote care acum sunt în dificultate. De ce? Nu pot acţiona pentru că este interzisă circulaţia şi în toată Uniunea Europeană. Sunt foarte puţini cetăţeni. Foarte puţine maşini pe străzi şi îi prinde poliţia şi jandarmeria pe străzi. Ceea ce nu-i ajută pe ei să-şi facă meseria. Şi au venit acasă. Ori noi trebuie să ştim că dincolo de a-i exporta pe amărâţii care culeg leuştean sau ce Dumnezeu…

Ion Cristoiu: Sparanghel.

Traian Băsescu: Aşa, sparanghelul doamnei Merkel. Dincolo de aia am exportat şi crimă organizată ţigănească cât cuprinde.

Ion Cristoiu: Credeţi că Occidentul îi va mai lăsa să se întoarcă?

Traian Băsescu: Vă dau în scris că nu. Vor pune condiţii la cei pe care îi mai primesc înapoi să aibă loc de muncă. Uite Merkel i-a luat. Au luat loc de muncă. Cînd îşi termină munca îi trimit înapoi cu avioanele.

Ion Cristoiu: Şi eu am bănuit că aşa va fi. Vor folosi acest pretext cu Coronavirusul, mult mai controlat va fi mersul.

Traian Băsescu: Maestre, eu zic că vor face un lucru pe care noi l-am face . Dacă ne-ar veni albanezii, să vină mafiile albaneze la noi, şi dintr-un motiv sau altul ar pleca temporar datorită epidemiei şi noi am spune: „Acum se pot întoarce cei care le-am dat noi permise de muncă. Dar numai dacă au un contract dat. Că au ce munci. Dacă nu, nu intră”. site news

Lasă un răspuns