facebook

Toni Greblă, fost judecător CCR, comentează decizia Curții Constituționale. Cine poate contesta amenzile

Fostul judecător CCR, Toni Greblă, a comentat decizia Curții Constituționale care a admis sesizarea Avocatului Poporului. Concret, CCR a decis că ordonanţa prin care guvernul a mărit amenzile în ultima lună, până la 20.000 de lei, este neconstituţională.

”Decizia de ieri a CCR încă nu produce efecte juridice. Ea va produce efecte juridice odată cu publicarea în Monitorul Oficial, publicare care, în opinia mea, se va întâmpla peste o săptămână, două maxim. Drept urmare, toți cei care consideră că au fost sancționați contravențional pe nedrept sau cuantumul amenzii este nejustificat de mare față de abaterea săvârșită trebuie să se adreseze instanței de judecată în termen de 15 zile de la data când a luat la cunoștință de săvârșirea contravenției, indiferent de faptul că au plătit sau nu au plătit cuantumul contravenției. Există posibilitatea ca instanța să dispună repunerea în termen, e o instituție a dreptului care permite depășirea acestui termen, însă în anumite condiții justificabile”, a spus Toni Greblă. site news

Lasă un răspuns