Bucharest, Romania - October 6, 2019: Huge hole in the ground made by the city hall workers to change hot water pipes from the Bucharest's thermal energy distributor RADET.

Termoficarea Bucureștiului, în moarte clinică

Termoficarea Bucureștiului este în moarte clinică. Cel puțin așa relevă un studiu al companiei de consutanță Frames.

Peste 1,2 milioane de bucureșteni ar putea rămâne fără apă caldă din toamnă. Iar din iarnă fără căldură. Pericolul este indus în condițiile în care Termoenergetica, „moștenitoarea” RADET, ar putea intra în perioada următoare în insolvență, odată cu blocarea conturilor municipalității.

,,Termoficarea Bucureștiului se află în moarte clinică. Și, din păcate, autoritățile întârzie să vină cu soluții. Acestea sunt necesare pentru ca Termoenergetica și ELCEN să nu ajungă în blocaj’’, afirmă analiștii de la compania de consultanță Frames.

Probleme curente cu apa caldă

Mii de bucureșteni au protestat pe social media, în ultimele zile, pentru că nu primesc apă caldă. Și aceasta în condițiile în care sunt cu facturile la zi. Principala problemă o constituie starea rețelei de termoficare. Practic, există o rețea de aproape 4.000 de kilometri de conducte. A doua ca mărime din lume după cea din Moscova. Dar în care peste 80% din conducte datează din anii ‘60-‘70 și necesită reparații majore.

„În prezent, din cauza gradului major de degradare a rețelei de termoficare, ce poate fi comparată cu o găleată cu fundul spart, presiunea din conducte a scăzut progresiv. De la valori de 8 – 9 bari la 3,5 – 4 bari și chiar sub acest nivel. Așa s-a ajuns ca ELCEN să fie nevoită să pompeze în rețea până la 2.000 de tone de apă de adaos/oră. În condiţiile în care, în 2016, cantitatea nu depăşea 1.200 de tone”, arată analiza Frames.

„Creşterea volumului de apă de adaos atrage o degradare şi mai mare a reţelei de termoficare. Pentru că vine însoţită de reactivi chimici. Care corodează conductele şi limitează debitele de agent termic livrate. În plus, peste nivelul de 2.000 de tone/h se intră într-o zonă periculoasă, existând riscul de avarii majore’’, spun analiștii de la Frames.

Avarii tot mai dese

Pe fondul degradării conductelor, avariile au devenit din ce în ce mai dese. Iar bucureștenii o simt pe pielea lor. Deși își plătesc facturile, mulți dintre ei au ajuns să se spele cu apă încălzită la aragaz.

În mod normal, spun analiștii Frames, ar fi trebuit ca rețeaua să intre într-un program amplu de reparații. Dar, din păcate, de peste 20 de ani, volumul de înlocuire a conductelor este „infim în comparație cu dimensiunea problemei”.

Potrivit analizei Frames, în 2019, Primăria bugetase reabilitarea a 31,2 kilometri de conducte. Iar în acest an s-a programat repararea a 137,5 kilometri. Cât s-a realizat reprezintă o enigmă. Pentru că Termoenergetica, continuatoarea defunctei RADET, nu a furnizat un raport public.

Necesarul de investiții, peste 3 miliarde de euro

„Nu putem decât să luăm de bune declarațiile oficialilor Municipalității. Aceștia afirmau, recent, că <s-a reușit reabilitarea a 180 de km de conductă, ceea ce reprezintă foarte mult comparativ cu cât s-a reabilitat anterior, când nu mai pleca subvenția de la Primăria Municipiului Bucureşti către RADET, iar banii erau folosiţi pentru alte scopuri, în loc să fie investiți în sistemul de termoficare>. Cu alte cuvinte, Primăria spune că nu a avut bani pentru mai multe reparații. Și că abia acum face demersurile pentru a atrage fonduri europene. Ar fi vorba de un prim transon de 202 kilometri, care urmează să fie reabilitat”, arată analiza.

„Poate din 2021, odată cu noul exercițiu financiar, Bucureștiul să atragă fondurile necesare reabilitării rețelei. Rămâne de văzut dacă noua administrație va fi capabilă să facă acest lucru. Necesarul de investiţii în sistemul de termoficare al Bucureştiului este de peste 3 miliarde de euro’’, spune Adrian Negrescu, managerul Frames.

În prezent, deși bucureștenii își plătesc facturile la întreținere, banii nu sunt de ajuns pentru a susține sistemul de termoficare. Cum costurile sunt uriașe, primăria subvenționează, pentru moment, prețul apei calde și a căldurii (gigacaloriei). Pe lanțul comercial, banii ar trebui să meargă la ELCEN, furnizorul de agent termic.

„ELCEN produce energia termică și o trimite către Termoenergetica care, prin rețeaua de conducte și punctele termice din cartiere, o distribuie către cele aproximativ 500.000 de apartamente şi 5.000 de instituţii de stat (inclusiv școli și spitale) şi firme particulare”, arată analiza.

Termoenergetica, datorii uriașe

Termoenergetica este noua societate înființată de Primărie după ce RADET a intrat în faliment, pentru că n-a mai putut să-și plătească facturile. Acum, Termoenergetica se află pe același drum păgubos. Datoriile acumulate de Termoenergetica față de ELCEN au ajuns, la data de 12 iulie, la 422,1 milioane lei. Sumă ce reprezintă contravaloarea facturilor neachitate de compania municipală către ELCEN, în perioada februarie-mai 2020.

Astfel, ELCEN a ajuns să acumuleze, la rândul său, o datorie de 200 milioane de lei. Către furnizorul de gaze naturale și către prestatorii de servicii auxiliare. ELCEN a primit deja o notificare privind posibila sistare a livrării gazelor naturale. Într-o astfel de situație, ELCEN nu va mai putea produce energia termică necesară pentru asigurarea, de către Termoenergetica, a apei calde și a căldurii în București.

Există soluții?

Mai mult, blocarea conturilor Municipalității, urmare „a afacerii Constanda”, vină să pună gaz pe foc în această situație. Cum Primăria nu mai poate să plătească, ELCEN se află cu spatele la zid și riscă să oprească furnizarea agentului termic. „Bucureștenii vor simți, din păcate, pe pielea lor, această situație extrem de dificilă. Este o consecință a lipsei de viziune, a unei strategii administrative falimentare care ne-a adus în această situație. Pe măsură ce timpul trece, criza va deveni și mai gravă, iar sezonul rece se apropie’’, arată analiza Frames.

Potrivit analizei, pentru ca bucureștenii să nu rămână fără apă caldă și căldură, Termoenergetica va trebui să își plătească datoria către ELCEN, fie din fonduri proprii/bugetul local, fie în baza unui credit pe care Municipalitatea să îl contracteze.

„Mai există soluția ca Guvernul să vină cu o rectificare bugetară prin care să aloce fondurile necesare pentru reglementarea crizei financiare. Indiferent de soluția aleasă, fără stingerea diferendului financiar, este puțin probabil ca situația să continue ca până acum. Cel mai probabil, ELCEN va cere insolvența Termoenergetica pentru a recupera datoria și chiar ar putea reduce furnizarea de agent termic. Altfel spus, am putea primi apă caldă și căldură după program, în anumite zile, ca pe vremea lui Ceaușescu.

Potrivit analizei, după alegeri, noua administrație va trebui să construiască proiectele de finanțare europeană pentru reabilitarea rețelei și a punctelor termice și să găsească o soluție pentru momentul când subvențiile la plata energiei termice vor fi eliminate.

Aplicarea legii privind eliminarea subvențiilor a fost amânată până în aprilie 2021.

Lasă un răspuns