Terapia Intensivă Mobilă a ajuns la Galaţi, pentru bolnavii de Covid

O unitate mobilă ATI a ajuns la Galaţi în noaptea de luni spre marți, 14 iulie. Aceasta va fi folosită pentru persoanele infectate cu Covid-19.

Unitatea mobilă ATI este amplasată în curtea Spitalului Judeţean din Galaţi şi a fost alimentată la instalaţia de oxigen a unităţii medicale.

Nelu Tătaru, vizită la Galați

În timpul vizitei de luni, 13 iulie, de la Galaţi, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a decis să detaşeze unitatea în condiţiile în care toate paturile de terapie intensivă pentru cazurile COVID-19 sunt ocupate.

Spitalele din Galaţi nu au decât opt paturi de terapie intensivă pentru persoanele infectate, iar noua unitate deţine 12 locuri.

Terapia Intensivă Mobilă, vitală pentru bolnavii de Covid

În această noapte, Terapia Intensivă Mobilă a ajuns la Galaţi! Cetăţenii judeţului Galaţi au primit ajutorul solicitat de la Guvernul României, având acum la dispoziţie încă 12 posturi ATI, destinate salvării vieţii… Este vorba despre acea unitate mobilă ATI pentru a suplimenta capacitatea de paturi de terapie intensivă din Galaţi, tocmai pentru că aceste secţii de terapie Intensivă COVID au fost ocupate şi pentru a reuşi să gestionăm cazurile grave. La Galaţi sunt opt paturi şi unitatea mobilă mai aduce alte 12 locuri”, a anunţat prefectul judeţului Galaţi, Gabriel Avramescu, citat de Mediafax.

Unitatea soseşte la Galaţi în condiţiile în care locurile din spitalele gălăţene sunt pline, iar în zonă apar din ce în ce mai multe focare de COVID-19.

Vezi și Caz de coronavirus la Primăria Cluj-Napoca, semnalat de un deputat USR

De la debutul epidemiei, în judeţul Galaţi au fost raportate 1.279 de persoane infectate, dintre care 103 au murit. O situaţie gravă este la Spitalul Judeţean din Galaţi unde peste o sută de cadre medicale şi pacienţi s-au infectat. site news

Lasă un răspuns