Taxele au fost amânate până pe 25 octombrie

Taxele au fost amânate până pe 25 octombrie. Guvernul a discutat din nou Ordonanța de Urgență pe această temă și i-a adus câteva modificări.

”Guvernul te-a pus iar pe jar. Săptămâna trecută ţi-a transmis că a adoptat o ordonanţă de urgenţă care dă firmelor posibilitatea de a-şi amâna plata taxelor până la sfârşitul lui octombrie. Ai urmărit de atunci în fiecare zi Monitorul Oficial. Ştiai că, dacă nu este publicată Ordonanţa până pe 25 iunie, atunci de pe 26, firmele ar urma să plătească dobânzi şi penalităţi de întârziere. Guvernul Orban a discutat din nou acest act normativ şi i-a dus câteva modificări”, scrie Mediafax.ro.  

Astfel, nu se calculează şi nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere,  pentru taxele care au devenit scadente după data de 21 martie 2020. Și nici pentru ratele din graficele de eşalonare.

O altă noutate este aceea că persoanele juridice care închiriază plaje vor beneficia, doar pentru sezonul estival 2020, de scutirea de la plata tranşei a doua, pentru contractele de închiriere.

În plus, Sectorul HORECA este scutit de impozitul specific pentru 90 de zile. Iar livrările de măşti de protecţie individuale şi ventilatoare medicale pentru terapie intensivă sunt scutite de TVA cu drept de deducere.



Lasă un răspuns