many cars on road

Taxa Oxigen nu este dorită de cei mai mulți bucureșteni, anunță Gabriela Firea

Taxa Oxigen nu este dorită de cei mai mulți bucureșteni, anunță Gabriela Firea. Primarul general al Capitalei, a anunțat vineri, printr-un mesaj postat pe Facebook, că a primit mii de mesaje legate de intenția sa privind implementarea unei taxe pentru autovehiculele poluate care intră în centrul Capitalei și că majoritatea opiniilor sunt impotriva introducerii vinietei Oxigen.

Gabriela Firea se laudă că bucureștenii i-au urmărit postarea de pe Facebook

Ea spune că mesajul ei privind consultarea publică online are peste 600.000 de vizualizări, peste 15.000 de mesaje primite de la cetățeni, iar aproximativ 90 la sută dintre mesaje solicită renunțarea la această taxă.

Firea anunță de asemenea că pe e-mail a primit pe mail 944 de mesaje dintre care 700 sunt împotrivă.

Citeste și: Citu anunta ca nu se doreste o noua taxa auto de poluare

„Continuăm să primim atât mesaje pe Facebook, de asemenea pe adresa de e-mail oxigen@pmb.ro, le centralizăm și luni voi organiza o conferință de presă în care voi prezenta transparent toate aceste mesaje din partea cetățenilor și voi anunța concret și ce decizii am luat pentru că este foarte importat pentru mine ce cred oamenii, ce cred bucureștenii mai ales după acest val imens de mesaje primite”, a afirmat Gabriela Firea.

Primarul general a transmis de asemenea că va anunța concret „cum anume se va aplica decizia” și anume cum se va implementa.

„Nu vreau să spun dinainte ce voi anunța luni pentru că nu este corect. Aseară am anunțat că acest referendum durează tot week-endul și că luni anunț un răspuns concret”, a spus Firea. Ea le-a cerut bucureștenilor să transmită în continuare mesaje, precizând că „ține cont de mesajele corecte, civilizate, care nu conțin injurii”.

Vlad Voiculescu critică introducerea taxei Oxigen

Înainte de anunțul primarului Gabriela Firea, fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu, care vizează funcția de primar general, declara într-o conferință de presă că în bugetul pentru acest an al Primăriei au fost prevăzuți un miliard de lei din taxa Oxigen.

„Doamna Firea a venit fără niciun studiu de impact (…) și ne-a spus ‘veți avea o taxă. După care a pus lucrurile astea în buget pe partea de venituri și cheltuieli. Înainte să spui cum vei cheltui banii, trebuie să spui de unde vor veni banii, taxa Oxigen a fost una dintre metodele Gabrielei Firea de a spune ‘uite de aici voi avea bani, de aici voi avea șapte miliarde de euro ca să pot să fac toate promisiunile astea, să dau bani în stânga și în dreapta’.

Iar în felul asta a justificat cu această taxă Oxigen un miliard de lei. Ne-a spus în buget că aproape un miliard de lei va încasa în urma acestei taxe. (…) De fapt, ce a făcut este să mascheze o parte importantă din buget practic un sfert din buget, să spună că o să-l obțină de acolo. Cred că Gabriela Firea joacă doar politic”, a spus Vlad Voiculescu.

Vlad Voiculescu susține că Firea „a justificat un miliard de lei din buget cu această taxă ” iar bugetul Primăriei Capitalei a trecut.

„În momentul asta bugetul a fost aprobat. Treaba și-a făcut-o. Ne-a mințit cu cifre, a fost aprobat, principala dânsei problemă a fost rezolvată, acuma e o temă de campanie, aș interpreta tot ceea ce spune Gabriela Firea ca pur și simplu o tematică de campanie”, a declarat Voiculescu.

El a spus că taxa Oxigen „în sine ar trebui să fie parte a unui pachet mare de măsuri”.

Legalitatea taxei Oxigen, pusă sub semnul întrebării

APADOR-CH atrage atenția că, deși în 9 zile taxa, deja intrată în vigoare la 1 ianuarie, devine obligatorie, adoptarea ei s-a făcut fără a fi solicitat avizul Poliței Rutiere.

„Potrivit art. 5 al. 7 și art. 128 al. 1 lit. c din OUG nr. 195/2002 privind Codul rutier, orice măsură de restricție a circulației pe drumurile publice, precum și organizarea circulației pentru localitățile urbane se dispun de către administratorul drumului/autoritățile administrației publice locale numai cu avizul poliției rutiere.

Din textele legale citate mai sus, rezultă că solicitarea avizului poliției rutiere cu privire la proiectul Hotărârii nr. 539/2019 este obligatorie, întrucât prin această hotărâre se organizează și se restricționează circulația autovehiculelor pe raza municipiului București”, spune APADOR-CH .

În lipsa avizului, hotărârea poate fi considerată ca adoptată ilegal și, ca urmare, poate fi desființată de către instanța de judecată. site news

Lasă un răspuns