Tătaru: va începe recoltarea de plasmă pentru tratarea COVID-19

Ministrul Sănătăţii va semna, astăzi 22 aprilie, Ordinul prin care este stabilit protocolul de recoltare de plasmă umană autoimună de la pacienţii vindecaţi de Covid-19, a anunțat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

„Dacă ne mișcăm repede, în decurs de câteva zile am putea deja să trecem la fapte. Nu există acest protocol și nu există în nemenclatorul serviciilor făcute de către centrele de sânge această fereză. Fereza fiind după ce s-a recoltat plasma, se recoltează printr-o anumită metodă ca să se concentreze proteinele din acelști anticorpi. Plasma care se va administra pacienților trebuie să aiba concentrație foarte mare de imunoglobuline”, a explicat și Virgil Musta, medic primar de boli infecțioase la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, la Realitatea PLUS.

Potrivit medicului, doctorii din unitatea sanitară din care face parte au vorbit deja cu pacienți care s-au vindecat, iar aceștia și-au manifestat dorința de a ajuta la vindecarea altor pacienți.

Întrebat cum se va face selecția pacienților vindecați care să participe la procesul de recoltare a plasmei umane, Musta a răspuns că acest lucru se va face „pe bază de voluntariat, cum se face și donarea de sânge”.

Reamintim că ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că astăzi (22 aprilie, n.r.) semnează Ordinul de Ministru prin care este stabilit protocolul de recoltare a plasmei autoimune de la pacienţii vindecaţi de coronavirus.

„Pentru plasmafereză trebuie două protocoale, trebuie protocol de recoltare, pentru care deja este stabilit la INHT şi dăm Ordin de Ministru, iar pentru tratament încă este la nivel de studiu şi o să trebuiască să obţinem un aviz de la Comisia de ATI, Comisia de patologie şi Comisia de Boli Infecţioase, că se va face sub formă de studiu, nefiind în ţara noastră până acum acest tip de tratament. Astăzi vom da Ordinul cu protocolul de recoltare, nu ştiu şi dacă de administrare, că aici sunt discuţii între anestezişti şi infecţionişti, să vedem cât de repede vom avea şi un protocol de administrare”, a declarat Tătaru.

Potrivit ministrului, până în prezent au fost aduse trei echipamente de recoltare a plasmei. Două au fost instalate de București și Iași, iar al treilea urmează să fie instalat la Timișoara. Aparatura a fost donată de o firmă privată, printr-un acord cu Ministerul Sănătății.

În total, această firmă pune la dispoziție 18 aparate de plasmafereză. Donatorii vor fi voluntari şi vor dona plasmă doar după ce li se va face un test care să arate prezenţa anticorpilor în sânge.

Titlul de donator îl pot avea doar persoanele vindecate de COVID-19.

„Astăzi vom da Ordinul cu protocolul de recoltare, nu ştiu şi dacă de administrare, că aici sunt discuţii între anestezişti şi infecţionişti, să vedem cât de repede vom avea şi un protocol de administrare.

Aici sunt discuţii în funcţie de ce fac şi alte state, unii fac prin studii clinice, alţii au dat la liber un protocol să-l poată folosi toată lumea, pe administrare încă nu s-a decis, pe recoltare totul este decis, astăzi se va da ordinul”, a explicat Nicolaie Garofil, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, citat de Mediafax. site news

Lasă un răspuns