Tăriceanu – Ponta, atac simultan la Orban pe ordonanțele privind anticipatele și banii europeni

Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu îi cere premierului Ludovic Orban să retragă ordonanța de urgență privind alegerile anticipate, precizând că actul normativ este ”o palmă dată democrației”, pentru că permite turismul electoral și fraudarea scrutinului. Tăriceanu se referă în special la prevederile care permit alegătorilor să voteze indiferent de locul în care se află. Victor Ponta îl secondează cu un atac la fel de dur.

Liderul ALDE spune că liberalii reînvie turismul electoral în favoarea lor

”Prin actuala ordonanță, Guvernul Orban face exact contrariul a ceea ce făcea PNL-ul al cărui președinte eram. Dacă această ordonanță va intra în vigoare ea va reintroduce turismul electoral, mărind posibilitățile de vot multiplu și, în final, de fraudare a alegerilor. Chiar dacă sistemul STS ar fi în totalitate sigur (bună glumă!) tot am fi în situația total anormală ca un parlamentar din Cluj să fie ales de cetățeni cu domiciliul în Teleorman sau Dolj, în vreme ce parlamentarii din București sau Constanța ar putea fi aleși de cetățeni din Satu Mare sau Suceava”, explică Tăriceanu, într-o postare pe Facebook.

Citește și ce scandal a izbucnit între Clotilde Armand și un demnitar liberal pe un portal de 12 milioane de euro.

În opinia sa, această modificare nu este o încurajare a prezenței la vot, ci o mașinărie de fraudare a alegerilor.

Tăriceanu și Ponta văd o conspirație împotriva partidelor mici

A doua modificare complet nedemocratică, în opinia lui Tăriceanu, este noua barieră pusă partidelor mici de a avea reprezentanți în secțiile de votare. ”Dacă până acum legea, oricum foarte dură, prevedea ca partidul să aibă un grup parlamentar, noua ordonanță prevede că partidul trebuie să aibă grupuri în ambele camere”, mai argumentează liderul ALDE. Tăriceanu insistă că, atâta vreme cât actul normativ nu a fost publicat în Montoriul Oficial, premierul ar trebui să retragă imediat OUG.

Ponta îl toacă pe Orban pe haosul legat de banii europeni

Victor Ponta lansează încă un atac la PNL și Ludovic Orban, acuzându-i pe liberali că România riscă să piardă bani europeni din cauza haosului politic. Liderul Pro România că ordonanțele adoptate în ultima ședință a Guvernului dinaintea moțiunii sunt prost făcute, cu greșeli și fără avize, iar dacă ar fi fost trimis în parlament proiect de lege privind fondurile europene acesta ar fi fost votat.

Vezi și când spune Raluca Turcan că ar putea avea loc alegerile, interval mare de timp care adâncește necunoscutele.

„Măscăriciul Ludovic Orban a arătat din nou că se comportă că Dragnea / în loc să recunoască faptul că Ordonanțele sunt prost făcute a folosit frază din repertoriul lui Dragnea “din cauza pârâcioșilor de la Bruxelles” ( bănuiesc că se referea la USR – sigur Corina Crețu și nici altcineva nu i-a “pârât”)! Faptul că Bufonul lui Iohannis este Măscărici național pe post de Premier pare că nu deranjează votanții liberali / liberalii sunt fericiți că la Guvern am schimbat-o pe “Coana Leana” cu “Postelnicu” ”, a scris Ponta pe Facebook. După cum se vede, cuplul Tăriceanu-Ponta s-a refăcut, deși oficial ei nu mai sunt într-o alianță. site news

Lasă un răspuns