Struguri culeși pe ger pentru vinul de gheață

Cam 15 kilograme de struguri sunt necesari pentru producerea unui litru de ”vin de gheață”. În Occident, o jumătate de litru de Eiswine se vinde și 100 de euro. La noi, sticla sare doar de 100 de lei.

Joi dimineața, pe ger, în zona viticolă de pe Valea Târnavelor a avut loc  ultimul cules al anului 2019. Este vorba despre parcelele de struguri din soiul Traminer roz, special păstraţi pentru asta. Parcelele de struguri îngheţaţi se află lângă crama Tăuni. ”Și anul acesta s-au întrunit condiţiile necesare obţinerii acestui vin special. Pentru recoltarea celor 10 hectare de Traminer roz, au fost mobilizaţi 420 de oameni. Este extrem de important ca întregul proces de recoltare să se desfăşoare cât se poate de rapid. Una dintre cele mai importante condiţii este ca strugurii să ajungă imediat la presă, fiind zdrobiţi cât timp sunt încă îngheţaţi. Astfel, ei lăsă un must siropos, extrem de concentrat şi de dulce”, susțin producătorii de la Jidvei.

Vinul de gheață de la Jidvei, premiat cu aur la Londra

Jidvei este unul dintre principalii actori din piața locală a vinului, ajungând spnsor al Comitetului Olimpic Român. Eiswine Jidvei a fost lansat în anul 2011. Aceste tip de vin este considerat o operă în arta vinificației. Licoarea are arome pure, intense, ce provin din boabele stafidite și din caracterul soiului cultivat, cu un corp plin și o dulceață generoasă.  Vinul de acest tip este unul competitiv pe piata internationala, cel produs din recolta lui 2018 fiind distins cu medalie de aur la o competitie organizata la Londra, unde a obtinut 96 de puncte. Ca să poate obține această performanță, cei de la Jidvei au lăsat însă șapte ani strugurii neculeși pe o suprafață de 5 hectare.

Povestea vinului de gheață pleacă de la accidentul unui episcop

„Vinurile de gheață” mai pot fi numite și „vinuri de liturghie”, adică vinuri folosite în momente deosebite, la slujbă. „Vinul de gheață” are o istorie foarte frumoasă, s-a născut în Germania. Prin anii 1790, pentru ca să înceapă recoltatul, episcopul zonal trebuia să facă o slujbă de desfacere a recoltatului. El s-a deplasat într-un oraș, și-a rupt piciorul și nu a putut veni la timp să facă slujba de deschidere a recoltatului, iar oamenii nu au recoltat strugurii. Episcopul a reușit să vină în regiunea respectivă doar după Sfântul Nicolae, când strugurii erau înghețați. Atunci a început recoltatul și s-a obtinut primul „vin de gheață” din lume.

Lasă un răspuns