Ștefan Mandachi a făcut o mică avere vânzând centimetri de autostradă pentru ajutorarea cadrelor medicale care se luptă cu coronavirus

Ștefan Mandachi, antreprenorul de 34 de ani, cel care a construit singurul metru de autostradă din Moldova, s-a implicat și în lupta împotriva COVID-19. După ce a pus gratuit la dispoziția cadrelor medicale hotelul său de 4 stele din Suceava și a oferit gratuit meniuri tuturor persoanelor din ”Linia întâi” din orașul moldav, omul de afaceri a trecut la nivelul următor.

A lansat site-ul 1cm.ro prin care doritorii pot să “cumpere”, contra a 10 euro, câte un centimetru pătrat din miniautostradă construită de omul de afaceri.

Demersul este ca protest față de nepăsarea autorităților. Toți banii se duc către Societatea de Cruce Roșie, Filiala Suceava, pentru achiziția de materiale sanitare pentru județul cel mai crunt lovit de coronavirus.

Până acum au fost strânși deja din donații 768.000 de euro. Iar dacă întreaga bucată de autostradă va fi vândută, suma ar ajunge la 3 milioane de euro. Omul de afaceri are însă și o nemulțumire.

“De ce spitalul nou-nouț de la Fălticeni este gol?”

“De ce spitalul nou-nouț de la Fălticeni este gol? Nu se găsesc câteva milioane de euro ca să fie echipat beton? Încep să-mi pierd răbdarea. Adică avem un spital nou țiplă la NOUĂ MINUTE (cu Salvarea) de Suceava și ne uităm la el ce frumos decorat este, iar noi ne gândim să facem spital în cort, pe stadion? Fălticeni poate fi transformat în terapie intensivă sau în spital COVID. Ce tot belim ochii la spitalul ăla și ne minunăm «vai ce oacheș spital” , a spus Ștefan Mandachi.

Libertatea a scris despre spitalul de la Fălticeni, pentru care Guvernul a promis că alocă 5 milioane de euro. Dar a dat zero lei pentru dotarea cu aparatură, astfel că unitatea medicală stă închisă. site news

Lasă un răspuns