Statele Unite profită de prăbușirea prețului petrolului și reface rezerva strategică

Statele Unite profită de prăbușirea prețului petrolului și reface rezerva strategică

Donald Trump va profita de prăbuşirea istorică a preţului petrolului pentru a cumpăra 75 de milioane de barili cu scopul de a umple rezerva strategică a SUA.

”Ne umplem rezerva strategică de petrol şi ne gândim să punem până la 75 de milioane de barili în rezerve, ceea ce le va umple”, a declarat preşedintele în cursul briefingului cotidian de presă privind pandemia de COVID-19.

Preţului petrolului s-a prăbuşit luni și a trecut la valori negative, astfel încât un cumpărător poate ajunge să primească bani pentru a cumpăra marfă.

Rezerva strategică a SUA are o limită autorizată de 713,5 milioane de barili, din care dețin momentan 635 de milioane de barili.

Capacitate de depozitare a rezervei americane este de 727 de milioane de barili şi se află înmagazinată într-un complex de patru situri subterane în statele Texas şi Louisiana, pe malul Golfului Mexic.

Ţiţeiul este destinat situaţiilor de urgenţă, ca în 1991 în momentul operaţiunii „Furtuna Deşertului” după invazia Kuweitului de către Irak, în 2005 după uraganul Katrina sau în 2011 în cursul revoltei populare din Libia.

De asemenea, au existat vânzări punctuale, cu scopul de a reface bugetul de stat al SUA.

Lasă un răspuns