Selfie cu mască de protecție?! Totuși, o veste bună de la Apple!

Cercetătorii și programatorii „răscolesc” acum rețelele sociale (de la Facebook, la Instagram, Tweeter și toate celelalte) pentru a găsi selfiuri sau fotografii în care apar oameni purtând măști de protecție.

Cu ce scop? Ca să își îmbunătățească algoritmii de recunoaștere facială în contextul în care lumea poartă măști de protecție.

Acestea sunt colectate de mai multe companii care furnizează softurile necesare pentru recunoașterea facială, companii care în acest moment sunt într-o mare problemă cu privire la algoritmii specifici având în vedere că mulți dintre parametrii măsurabili nu sunt vizibili.

Dar, prin comparație cu pozele aceleiași persoane postate de bunăvoie pe rețelele de socializare dinainte de pandemie și cele cu măști pe față se pot identifica acei parametrii lipsă sau greu de definit.

Practic, aceste uriașe baze de date comparate pot da rezultate foarte bune folosind aplicațiile Inteligenței Artificiale și de tip Mashine Learning care să „învețe” cum să lucreze cu alte tipuri de parametri mai greu evidențiabili, sau cum deceleze figurile din formele aproximative care se întrevăd prin măști.

Desigur că, din momentul apariției lor, companiile de recunoaștere facială s-au lovit de protestele celor care apără intimitatea și viața privată a persoanelor, precum și libertatea de exprimare, mai ales în cazul protestelor și că toate aceste instrumente de supraveghere, oricât de bineintenționate sunt, nu fac decât să încalce drepturile fundamentale ale omului.

De pildă, una dintre companiile de top în domeniul recunoașterii faciale a folosit mai mult de 3 miliarde de imagini colectate de pe rețelele de socializare pentru a-și calibra optim algoritmii.

Aceeași companie a cerut salariaților să își facă un selfie și apoi să adauge digital o mască pe figură pentru a vedea cum se integrează organic.

Controverse din cauza protecției datelor personale

Oricum ar fi, toată chestiunea este profund controversată. Reprezentanți ai rețelelor de socializare s-au arătat… indignați de aceste practici și spun că vor investiga, iar furnizorii de soluții de recunoaștere facială ne asigură că nu se va întâmpla nimic fără acordul persoanelor! Practic, cum se va întâmpla acesta?!

În fine, Apple ne dă o veste bună. A făcut un upgrade la sistemul de operare iOS pentru iPhone, adăugând posibilitatea de deblocare a telefonului având masca pe figură. Versiunea 13.5 permite astfel deblocarea telefonului pentru acele cazuri în care „parola” este chiar propriu chip.

În aceeași ordine de idei, Apple și Google colaborează în acest moment pentru o aplicație care să semnaleze posesorului de iPhone dacă se află în proximitatea unei persoane infectate cu Covid19.

Cei doi giganți ne asigură că deocamdată acest sistem nu este activ. În același timp, alți doi giganți, Sony și Microsoft, au făcut un parteneriat pentru dezvoltarea unui chip care să aibă preinstalate, incluse, aplicații de inteligență artificială, unul dintre scopuri fiind și cel deja amintit.

Tot în aceste zile, o companie britanică specializată în softuri de recunoaștere facială a anunțat că a dezvoltat cu ceva vreme în urmă un program specializat pentru femeile musulmane care poartă vălul specific cu o acuratețe de 93%, susțin producătorii.

Oricum ar fi, cu mască sau fără mască, poți fi recunoscut, pentru că în tehnologia informației, la nivelul la care s-a ajuns, se aplică ceea ce eu numesc „Legea a Treia a Termodinamicii”, adică, „în on line, nimic nu se pierde, totul se folosește”!

Lasă un răspuns