După o ședință cu scandal, s-a aprobat bugetul Capitalei: USR și PNL s-au aliat dar Firea și-a trecut inclusiv banii clientelei din companiile municipale

Primăria Capitalei a aprobat bugetul în valoare de 10 miliarde de lei pentru anul 2020, după două ore de scandal. Consilierii USR și cei ai PNL nu au votat. În cadrul ședinței au fost introduse şi amendamente, referitoare la obiective de investiții, cum ar fi teatre sau muzee.

Şedinţa a fost cu scandal, USR, PNL și Nicușor Dan făcând front comun în fața Gabrielei Firea! Consilierii USR nu au votat bugetul Capitalei pentru 2020. Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a explicat, în ședința Consiliului General al Primăriei Capitalei în cadrul căreia s-a votat Legea bugetului pentru anul 2020, că alocările bugetare venite de la Guvern sunt insuficiente, dar în momentul în care a cerut bani în plus, premierul a numit-o ”obraznică”. Firea a spus că-și asumă eticheta, dacă asta înseamnă un primar care se luptă pentru banii cetățenilor.

Firea admite că e obraznică, dar îi dă înainte că luptă pentru oameni

”Bucureștenii contribuie la PIB cu 25% și se întoarce la Primăria Capitalei un procent infim, adică până în 0,6%. Am solicitat un procent de 1% din PIB, dar nu ni s-a alocat, iar eu am fost catalogată drept obraznică. Dacă un primar general este obraznic atunci când se luptă pentru drepturile cetățenilor, atunci accept să fiu numită obraznică. Da, sunt obraznică în numele cetățenilor.

S-a vorbit foarte mult despre faptul că în București se organizează evenimente. Da, se organizează, suntem o capitală europeană, nu mai multe decât în alte oraș conduse de niște primari care sunt acum parte a arcului guvernamental, dar care au dreptul să organizeze și ”Zilele orașului”, și ”Târg de Crăciun” și spectacol de Revelion, numai la București nu ai voie să organizezi nimic. Asta este ipocrizia politică!”, a spus Gabriela Firea, în ședința Consiliului General al Primăriei Capitalei.

USR nu vitează, Nicușor Dan spune că bugetul e o butaforie

„Dacă nu vor trec amendamentele noastre nu vom vota bugetul”, a declarat Alexandru Chiricuţă, liderul consilierilor municipali USR.

Citește și noul atac al lui Ponta la ministrul Sănătății și la spitalul unde operează.

Nicuşor Dan a declarat că bugetul Primăriei pe anul 2020 este estimat incorect şi banii pe care îi va încasă nu pot fi la valoarea estimată.

„Bugetul Primăriei Capitalei pentru anul 2020 este o comedie. În 2018 Primăria a estimat venituri de 6,5 miliarde, a avut venituri de 4 miliarde, cu 2 miliarde și jumătate mai puțin. În 2019 a estimat venituri de 7 miliarde, tot 4 a încasat”, a declarat Nicuşor Dan, candidat pentru Primăria Capitalei.

Liberalii acuză tonele de bani dați companiilor municipale pe salarii

De asemenea, PNL Bucureşti a anunţat că nu votează bugetul Capitalei în şedinţa de Consiliu General de vineri şi că nu girează „aranjamentele pentru clientela PSD şi risipa de bani publici”. „Nu putem vota un buget nerealist, cu venituri supraestimate. Se vede cu ochiul liber că proiectul de buget propus de PSD/G. Firea urmăreşte ca banii bucureştenilor să fie acordaţi, discreţionar, companiilor municipale pe care le considerăm ilegale. Altele sunt priorităţile Bucureştiului”, consideră Violeta Alexandru, preşedintele PNL Bucureşti, conform unui comunicat de presă.

Vezi și Guvernul anunță spargerea rețelelor de braconaj: ciocârlia și capra neagră devin specii protejate

PNL Bucureşti afirmă că, dintr-un buget general estimat la circa 10 miliarde de lei, aproximativ 1,94 miliarde sunt alocaţi cheltuielilor de persona.  1,1 miliarde merg înspre companiile municipale şi alte investiţii finanţate din venituri proprii.

Unde se scrug banii bucureștenilor, sinecurile oamenilor lui Firea

„Alocarea a 20% din bugetul Capitalei pentru cheltuieli de personal demonstrează că PSD îşi protejează grupurile de interese şi urmăreşte exclusiv folosirea banilor publici în scop de câştig electoral. De exemplu, instituţii precum Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie primeşte 60 milioane lei, Clubul Sportiv Municipal – 50 milioane, Proedus – 43 milioane lei, dar şi cluburile pentru seniori şi tineri – 50 milioane. Sume mai mari decât cele destinate consolidării clădirilor cu risc seismic – 173 milioane”, spun liberalii.

Aceştia acuză PSD că nu şi-a onorat promisiunile faţă de alegători şi că aşa va face şi anul acesta. Ei amintesc de pistele de biciclete, consolidarea clădirilor cu risc seismic, achiziţionarea de autobuze electrice şi tramvaie, „în condiţiile în care au fost cumpărate deja 400 de autobuze noi poluante (Diesel)”, reţeaua de termoficare.

Buget de 2 miliarde de euro umflat cu pompa, averi date pe despăgubiri dubioase

„Suntem sceptici şi că Primăria Capitalei va primi 1,3 miliarde de lei din fonduri europene, în special pentru achiziţia de tramvaie şi autobuze electrice. Primăria Generală nu are capacitatea necesară şi nici voinţa de a atrage aceste fonduri”, mai spun liberalii.

Primăria Capitalei a prevăzut în bugetul pe anul 2020 circa 100 de milioane euro pentru a-l despăgubi pe omul de afaceri Costică Constanda. Despăbugirea este pentru că Primăria nu i-a aprobat un cartier de blocuri de 5 etaje în Satul Francez. Capitala trebuie să-i plătească și lui Vasile Creștin circa 106 milioane lei, până în iunie 2021 pentru alt proces pierdut în instanță. Bugetul pe acest an prevede venituri totale de 10 miliarde de lei, potrivit Agerpres. Este cel mai mare buget al capitalei din istoria sa, fix în an electoral. site news

Lasă un răspuns