Se reia Formula 1? ”Poate vor fi curse fără spectatori, nu este grozav, dar este mai bine, decât nimic”, spune directorul Marelui Circ, Ross Brawn…

Nici nu mai încape îndoială, că nici cele mai puternice motoare nu sunt de acord să stea tăcute atâta vreme – ele sunt făcute să fie turate, să scoată fum și să facă zgomot mare. Mai mult, piloții sunt la fel de nerăbdători să urce în cockpit, să accelereze și să pornească în trombă pe circuitul impus. Și cine poate ști asta cel mai bine, decât directorul Marelui Circ, britanicul Ross Brawn, fost director tehnic al scuderiilor Benetton și Ferrari.

Curse fără spectatori? Decât nimic…

De altfel, Brawn a lansat posibilitatea ca Formula 1 să-și tureze motoarele și să pornească la drum, dar cu tribunele goale, din pricina focarului de coronavirus. N-a fost pe placul participanților, dar decât nimic, mai bine o cursă de acest gen. Până acum au fost anulate 8 curse, iar piloții și toți membrii scuderiilor au devenit nerăbdători.  Nu s-a decis nimic, încă, pentru că, în ciuda faptului că dorința este mare, totul trebuie să fie în deplină concordanță cu politica guvernelor din statele unde ar trebui să se desfășoare cursele. COVID-19 este o amenințare serioasă, iar călătoria pentru echipe și pentru toți cei implicați este o problemă majoră, chiar dacă spectatorii nu vor avea acces.

Iată cele opt curse la care s-a renunțat oficial:

  • 15 martie, Grand Prix Melbourne, Australia
  • 22 martie, GP Sakhir, Bahrain,
  • 5 aprilie, GP Hanoi, Vietnam
  • 19 aprilie, GP Shanghai, China
  • 3 mai, GP Zandvoort, Olanda
  • 10 mai, GP Barcelona, Spania
  • 24 mai, GP Monaco
  • 7 iunie, GP Baku, Azerbaijan

Să ne-amintim…

Ultimul titlu mondial, obținut în 2019, îi aparține englezului Lewis Hamilton, fiind al treilea consecutiv. De altfel, britanicul este pe cale să egaleze recordul germanului Michael Schumacher, cu 7 coroane în F1, Hamilton având doar 6, până la această oră. În clasamentul constructorilor, continuă să conducă scuderia Ferrari, Italia, cu 15 victorii, urmată de cea de la McLaren, Marea Britanie, cu 12 succese, și Mercedes, Germania, cu doar 8 locuri întâi. Cel mai tânăr campion al sezonului a fost germanul Sebastian Vettel, în 2010, având, la acea vreme, 23 de ani și 134 de zile. La polul opus se află argentinianul Juan Manuel Fangio, care a ieșit campion ultima oară în 1957, când avea 46 de ani și 41 de zile.

Lasă un răspuns