unsplash

Se redeschid bisericile. Reacția patriarhiei

Veste bună pentru credincioși. După câteva luni de distanțare față de lăcașele de cult și de altar, bisericile se redeschid și enoriașii pot participa la slujbele religioase, însă cu anumite condiții de siguranță.

Patriarhia Română a reacţionat după anunţul premierului privind redeschiderea bisericilor şi a transmis că a primit „cu bucurie decizia intens aşteptată”. „Este esenţial să recuperăm constant, dar cu discernământ, deplina normalitate a vieţii noastre sociale”, arată Patriarhia.

București Mediafax

Reprezentanţii Patriarhiei Române au transmis, marţi, după anunţul premierului Ludovic Orban privind redeschiderea bisericilor, că „a primit cu bucurie decizia intens aşteptată şi integral justificată a autorităţilor de a permite oficierea slujbelor religioase în interiorul bisericilor, cu participarea credincioşilor, în condiţiile respectării unor reglementări limpezi şi încă necesare”.

Aceştia spun că, la fel ca şi până acum, Biserica Ortodoxă Română va respecta regulile sanitare şi le va transmite şi credincioşilor.

„Este esenţial să recuperăm constant, dar cu discernământ, deplina normalitate a vieţii noastre sociale. Acest lucru ne priveşte pe fiecare în parte şi ne solicită responsabilitatea personală. Credinţa autentică civilizează, rodeşte atenţie morală, grijă şi respect faţă de celălalt. De aceea, credinţa onorează în cel mai înalt grad. Ca şi respectarea ei”, arată Patriarhia.

Știrea inițială

Premierul Ludovic Orban a anunţat prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul ţării pentru o perioadă de 30 de zile, dar printre măsurile de relaxare se regăseşte reluarea oficierii slujbelor în interiorul bisericilor. El a precizat că va fi un număr redus de credincioşi care vor putea asista din interior la oficierea slujbelor şi doar cu respectarea unor reguli precum cele de distanţă socială, purtarea măştilor de protecţie şi cele privind dezinfectarea spaţiilor comune. site news

Lasă un răspuns