Se abate urgia albă peste România!

Meteorologii avertizează că  în intervalul 02 decembrie, ora 07:00 – 03 decembrie, ora 10:00., vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare în nordul și centrul țării , urmând să se semnaleze și depuneri de polei și intensificări ale vântului . În perioada menționată, precipitațiile vor  cuprinde regiunile din vestul, nordul și centrul țării. În Maramureș, Transilvania, nordul Crișanei și al Moldovei treptat vor predomina ninsorile  iar după orele amiezii, se va depune strat de zăpadă. În Banat, în sudul Crișanei și în centrul și sudul Moldovei la început va ploua, apoi vor fi  precipitații mixte. În cursul nopții de luni spre marți  și în dimineața zilei de marți, precipitații slabe sub formă de ploaie, lapoviță și trecător ninsoare vor cuprinde și  regiunile sudice iar local vor fi depuneri de polei. La munte va ninge și se va depune strat de zăpadă, mai consistent în Carpații Occidentali și în nordul Orientalilor .Vântul va sufla tare la munte,  unde rafalele vor depăși 70…80 km/h, viscolind temporar ninsoarea. Vremea se va menține rece mai ales dimineața și noaptea, cu precădere în jumătatea de nord a teritoriului.

Lasă un răspuns