Scandal înainte de US Open! Documentul pe care jucătorii sunt obligați să-l semneze

Organizatorii turneului de Grand Slam de la US Open și-au luat toate măsurile de precauție. Nu vor să fie trași la răspundere în cazul în care un participant la turneu s-ar îmbolnăvi. Americanii au trimis jucătorilor un document pe care toți sunt obligați să-l semneze. Potrivit acestuia tenismeni‎i promit să nu dea în judecată Asociația de Tenis a Statelor Unite, ATP, WTA, organizatorii, sponsorii sau directorii turneului, în cazul în care s-ar infecta cu COVID – 19, în timpul participării la US Open. Olandezul Wesley Koolhof a publicat pe contul de Twitter documentul pe care este obligat să-l semneze.

„Poate ar trebui să citesc mai multe documente de acum înainte. «Îmi asum în mod voluntar responsabilitatea pentru orice risc, inclusiv o boală gravă sau moarte. Aceasta este o eliberare de răspundere și sunt de acord că e valabilă pentru totdeauna. Semnați aici»”, a scris olandezul, pe contul său.

„Am luat la cunoștință că intrând în contact cu alți oameni în timpul pandemiei de COVID-19 risc să mă îmbolnăvesc de COVID-19, să am problemerespiratorii, să mor sau să transmit COVID-19 familiei și altor persoane din casă”, este o altă parte din act.

Protocolul stabilit de organizatorii de la US Open

Organizatorii turneului de la New York au anunțat în urmă cu mai bine de o lună protocoalele de sănătate. Printre regulile impuse se numără:

  1. Un jucător nu poate fi însoțit de mai mult de trei persoane. Dacă una va fi infectată, iar sportivul a avut contact cu aceast[ persoană va fi descalificat.
  2. Testele sunt obligatorii. Primul va fi făcut în momentul în care sportivul ajunge în SUA. Următorul la 48 de ore după. Pentru cei care nu au fost bolnavi următoarele teste se vor face din 7 în 7 zile. Pentru tenismeni‎i care au avut coronavirus, retastarea se face din patru în patru zile.
  3. Sportivii vor fi excluși din competiție, dacă părăsesc zona de siguranță impusă de organizatori, fără acordul scris al șefului medical sau al directorului turneului. În plus vor fi și amendați.

Lasă un răspuns