Să zboare artificiile, Cupa Germaniei se joacă de Ziua Americii! Afacerea este, însă, cu porțile închise, pentru că și Marile Puteri se tem de COVID-19!

Federația Germană de Fotbal (DFB) a stabilit, în sfârșit, ziua când să se joace Cupa națională – au găsit de cuviință ca pe 4 iulie să aibă loc finala mare, iar cele două semifinale să se deruleze pe 9 și 10 iunie. Cupa Germaniei era ultima problemă de la vârful fotbalului german, după ce au stabilit ca Bundesliga să pornească chiar din această săptămâna, adică de pe 16 mai!

Acestea sunt propunerile Federației germane, dar trebuie să vină și acordul autorităților, care întârzie să se pronunțe. ”Planul de igienă, care ne permite să reluăm meciurile din Bundesliga, a fost conceput în comun, de către Liga de Fotbal și Federație, de oameni profesioniști, care lucrează în aceste două structuri de conducere, din fotbalul german”, a declarat președintele Federației germane, Fritz Keller.  Acesta a mai spus că vrea să dea drumul și la jocurile din Liga a III-a și a IV-a, și le cele din Liga Feminină. ”Toți jucătorii vor fi supuși unor teste de coronavirus, cu o oarecare regularitate, costul fiind suportat de Federație”, a mai spus Keller.

Semifinalele Cupei Germaniei, programate pe 9 și 10 iunie, se vor desfășura după următorul program:

  • Bayern Munchen – Werder Bremen, pe 9 iunie
  • Hertha Berlin – Borussia Dortmund, pe 10 iunie

Lasă un răspuns