S-a votat abrogarea recursului compensatoriu

Proiectul de abrogare a Legii recursului compensatoriu a fost adoptat cu 272 de voturi „pentru” și 5 abțineri. Nu s-a înregistrat niciun vot „împotrivă”. Printre cei care s-au abținut sunt și deputatul PSD Florin Iordache și deputatul UDMR Marton Arpad. Cei doi, împreună cu Eugen Nicolicea, au condus comisia specială unde s-au făcut toate modificările controversate din domeniul justiției. Conform listei de vot, Eugen Nicolicea a votat totuși pentru abrogarea legii recursului compensatoriu.

Sarje în plen între Ponta și USR

Liderul PRO România, Victor Ponta, care a votat pentru, a venit la tribună după vot spunând că a fost o greșeală includeea în lege a condamnaților pentru fapte grave și cu violență. „Problema este că se abrogă o lege negociată cu CEDO și care se aplică în continuare. Mi-aș fi dorit să se schimbe ceea ce trebuie schimbat și să rămână ceea ce e bun. Se pare că heirupismul și populismul trec dintr-o parte în alta când se schimbă guvernarea”, a afirmat Ponta. Replica a venit de la deputatul USR Stelian Ion. „Epoca infractorilor începe să apună. Cei care au susținut această variantă odioasă a legii ar trebui să-și toarne cenușă în cap, nu să vină se ne spună ce bună e”, a spus el de la tribună.(…) Da, Liviu Dragnea va ciupi probabil câteva zile în baza acestei legi”, a mai precizat Stelian Ion.

PSD a încercat să-și apere timid legea, dar a votat apoi pentru abrogare

De prevederile recursului compensatoriu vor beneficia în continuare toate persoanele condamnate până la intrarea în vigoare a abrogării. În timpul dezbaterilor din plen, președintele Comisiei juridice din Camera Deputaților, Nicușor Halici (PSD) a încercat să apere legea. El a susținut că eliberarea anticipată a deținuților din penitenciare s-a făcut în baza unor hotărâri ale instanțelor de judecată. El a precizat că „doar o mică parte” din cei 20.000 de deținuți liberați condiționat care au recidivat au beneficiat de recursul compensatoriu. Totuși PSD a anunțat că votează legea de abrogare. Votul este o mare victorie pentru PNL care anunțase că subiectul este una dintre prioritățile sale și promisese o rezolvare rapidă a situației.

Lasă un răspuns