Am făcut-o și pe-asta – România a luat bătaie de la Kazakhstan, la Mondialul de handbal feminin!

Incredibil, dar adevărat, naționala tricoloră, care se află la Campionatul Mondial din Japonia, a fost învinsă de o grupare din lumea a treia a handbalului – practic, echipa Kazakhstanului a învins selecționata României în repriza a II-a, cu scorul de 9 – 8, fiind aproape de o mare surpriză, la general! Sigur, șansa noastră a fost că în primul mitan le-am învins pe euro-asiatice la o diferență de trei goluri, 14-11, ecart care a făcut ca cele două puncte puse în joc să intre, până la urmă, în contul nostru.

N-am văzut meciul, decât până la 11-5, după care am fost convins că tricolorele vor face scorul Mondialului, pentru a-și repara golaverajul stricat în meciul de tristă amintire contra Spaniei. Și mi-a plăcut ce am văzut în primele 20 de minute, am fost chiar extaziat, dacă pot spune asta, de aplombul lui Seraficeanu, care a punctat de 3 ori, de forța lui Pintea, autoare a patru ”boabe” de excepție, chiar și de completările lui Perianu, care a modificat de două ori tabela. Au mai pus câte un gol la zestre și Udriștoiu, și Vizitiu, iar echipa avea entuziasm și respira din plin.

Dar când am aflat scorul final și, mai ales, în ce condiții a fost obținută victoria, am ajuns la concluzia că nici acest mare eveniment handbalistic nu este al nostru – spunea cineva că trebuie să începem să ne bucurăm doar pentru faptul că încă mai ajungem la mondiale și europene, pentru că se vede de la o poștă că handbalul românesc este bolnav de vertij, adică are tulburări de echilibru, cu o frecventă mișcare rotatorie, adică se-nvârte în jurul cozii, dacă este bună exprimarea. Da, boala este în fază incipientă, dar dacă nu o tratăm la timp, ne vom pierde definitiv busola și sportul cu mingea mică va fi trecut la iremediabil pierdut…

Cu Kazakhstanul am avut trei momente de rătăcire, în care n-am mai știut pe ce lume suntem – au fost trei perioade de pierderea memoriei, una de 6 minute, alta de 9 minute, și ultima de 8 minute, timp în care tabela s-a modificat amenințător doar pentru adversarele noastre: de la 12-7 la 12-10, în prima repriză, apoi de la 16-11 la 16-15 și de la 20-16 la 20-19, în partea a doua. Asiaticele s-au zbătut mult să ne egaleze, măcar odată, și bine că n-au făcut-o, pentru că cine știe ce s-ar mai fi întâmplat cu scorul final…

Cristina Neagu

Sigur, există o explicație, singura, dacă mă-ntrebați pe mine, a lipsit Cristina Neagu, un gest iarăși de neînțeles al tehnicienilor noștri, care au decis s-o menajeze pe Cristina și s-o păstreze pentru meciurile tari cu Muntenegru și Ungaria. Doar că au făcut-o de oaie – de unde echipa își refăcuse, cât de cât, psihicul mototolit rău de naționala Spaniei cu o victorie la Senegal, ba chiar l-a ridicat la cote și mai înalte, privind la festivitatea de premiere, cu întârziere, a Cristinei Neagu, de către IHF, cu titlul de cea mai bună handbalistă a anului 2018. Dar am revenit la aceeași stare de incertitudine, după victoria chinuită în fața Kazakhstanului, pentru că tricolorele se întreabă iarăși care le este valoarea, de ce au repetat jocul prost din întâlnirea cu Spania, cum să mai joace cu Muntenegru… Și tot așa, întrebări retorice (nu are cine să le dea răspunsurile…) chinuitoare, care le vor măcina până la ora jocului cu naționala lui Radicevic și Mehmedovic.

Cristina Neagu

Mai mult, ținută pe tușă un meci, Neagu s-a deconectat de la miza unui joc și va intra în turație ceva mai greu, cu Muntenegru, mai ales că adversarele o cunosc destul de bine – Neagu a jucat câțiva ani la Buducnost, iar la CSM București a fost și este colegă cu cele mai valoroase handbaliste ale lui Per Johansson. Prin urmare, Cristina ar fi trebuit să joace, măcar 15-20 de minute, ne-ar fi securizat mai bine victoria contra Kazakhstanului, fetele ar fi fost mulțumite de acest succes mai facil, iar Neagu s-ar fi menținut în priză, dacă pot să spun așa – ar fi fost o repetiție utilă pentru toată lumea, pentru decisivul meci contra grupării din Balcani, ce va avea loc miercuri, 4 decembrie, de la 8:00 dimineața, ora României.

Să sperăm că toate temerile mele vor fi spulberate, iar tricolorele vor face un meci mare și vor obține victoria. Spun că evoluția fetelor trebuie să fie la cote extrem de ridicate, ca să bați echipa de viteziste și luptătoare a Muntenegrului, trebuie să o depășești la toate capitolele, altfel te umpli de ridicol… Hai, România!

Lasă un răspuns