Rod Stewart își cheltuie dolarii prin Europa

La cei 75 de ani ai săi, Rod Stewart s-a gândit să mai viziteze o dată Europa. Astfel. Imediat după relaxarea stărilor de urgență și alertă, și-a luat la braț frumoasa soție, Penny, 49 ani, și au plecat într-o vacanță de lux în Croația. Mai exact în Trogir, un oraș în cantonul Split-Dalmația, având o populație de 13.192 de locuitori

Sir Rod Stewart și-a schimbat cu această ocazie și coafura, nu cu mult, doar că acum aceasta părând mai “cumințică” decât cele afișate în concerte, cu care ne și obișnuise de altfel. Artistul a și fost fotografiat ieri, 13 iulie, cu noul look, alături de soția sa.

Aceasta din urmă a postat pe Instagram imagini cu ei doi pentru a le arăta fanilor detalii din călătoria lor în Trogir.

Rod a fost văzut ținându-și mândru soția în brațe în timp ce avea degetele ridicate către camera foto.

Coafură „nouă”, outfit relaxant, soție frumoasă

Ca și outfit, acesta a fost surprins în imagini purtând o camașă albă, pantaloni scurți tot albi și încălțări asortate, toate acestea scoțându-i în evidență tenul bronzat.

Chiar dacă a purtat pălărie, sub aceasta se putea observa „noua” coafură a cântărețului.

De asemenea, Penny a fost surprinsă de camera foto purtând o rochie neagră cu nasturi, în timp ce mergea îmbrățișată de Rod.

Aparent având un look natural, Penny avea pletele blonde aranjate într-un fel care îți dădea impresia că acestea cad în cascade peste rochia ei.

Soția lui Rod și-a completat înfățișarea cu o pereche de ochelari, șlapi și o geantă.

Vacanță cu multă voie bună

Alte imagini ale celor doi din cadrul vacanței îi înfățișează pe aceștia bucurându-se de timpul petrecut împreună pe iahtul familiei, Penny share-uind cu urmăritorii ei de pe rețelele de socializare mai multe fotografii cu împrejurimile idilice din vacanță sau chiar o poză cu o sticlă de vin aflată într-un bol plin cu dopuri.

La începutul acestei luni, cuplul a fost văzut într-o seară ieșind de la o întâlnire avută într-un restaurant din Londra.

Atunci Penny și-a arătat picioarele bine definite într-o rochie din satin de culoare roz, în timp ce Rod a optat pentru un blazer și o pereche de pantaloni lungi.

Starul muzicii rock s-a căsătorit cu cea de-a treia sa soție, Penny, în 2007. Ei au împreună 2 băieți: Aiden, de 9 ani, și Alastair, de 14 ani.

În total, Sir Rod are 8 copii și a fost căsătorit de 3 ori.

Lasă un răspuns