Robert Licu, secundul naționalei de handbal senioare: ”Să dorești, să crezi și să lupți, este o deviză pe care vrem să o imprimăm jucătoarelor de astăzi”!

Și antrenorul a vorbit cât se poate de serios, ba chiar mi-a adus și argumente, mai ales că este recunoscut ca fiind unul din cei mai valoroși teoreticieni din handbalul românesc. Și la fel de sincer am fost și eu, ne știm de ceva vreme și tot mereu am vorbit deschis, chiar dacă, uneori, am privit subiectele din unghiuri diferite.Ori de câte ori Licu venea la Federația de Handbal, pe vremea când eram ofițer de presă, aducea cu el un aer de prospețime, de realitate pură, de sinceritate în comentarii – cei 11 ani petrecuți în campionatul de handbal al Germaniei i-au dat această rigurozitate și siguranță, mai puțin agreată de familia handbalului românesc, obișnuită cu un comportament ceva mai balcanic – de altfel, Robert Licu avea să primească și el lecții dure, lecții românești, pe care nu știu nici acum dacă le-a agreat.

Eternul secund are valoare!

Dar nu vreau să fac, astăzi, o paralelă între lecțiile germane și cele din Balcani, ar fi multe de spus, o să vorbim despre cum a ajuns el la naționala de senioare, ca secund, ceea ce, după părerea mea, nu-l avantajează deloc. Și-ar fi dorit, probabil, să fie el vioara întâi, mai ales că a mai avut o experiență deloc productivă, în 2014, când a fost ajutorul lui Aihan Omer, la naționala masculină… Dar dacă a ajuns, din nou, în acestă postură, l-am întrebat pe secund dacă a găsit punți de legătură cu principalul Burcea, cum vede calificarea fetelor la Olimpiadă, care este adversarul de care trebuie să se teamă România cel mai mult și care ar fi, după el, un profil al handbalistei perfecte…

Rep. Domnule antrenor, cum ați ajuns la naționala de senioare, vă cunosc destul de bine și știu că rolul de secund nu vă prinde prea bine? De altfel, cred că doar la noi nu este înțeleasă această postură, care are, totuși, o importanță majoră, secundul nu cară doar mingiile și nu face doar meniul de dimineață…

Robert Licu: Totul s-a petrecut din scurt, mai ales că la nivelul băncii tehnice era o criză, căreia trebuia să-i punem capăt. Nu de alta, dar la orizont era turneul preolimpic, extrem de important. M-a sunat președintele într-o seară și mi-a făcut oferta, am răspuns a doua zi, dimineața, iar la prânz am fost validat de către Consiliul de Administrație

Rep. Ați avut câteva întîlniri cu principalul Burcea, ați făcut planuri, v-ați pus de acord cu programul, mai precis, sunteți pe aceeași lungime de undă, puteți colabora?

Robert Licu: Îl cunosc pe Bogdan Burcea de când jucam eu la Craiova și mă antrena tatăl său, iar el era la juniori. Vreau să spun că am pus câteva chestiuni la punct – am vrut să știm unde se află fetele, în primul rând, și cu moralul, și cu condiția fizică. Ne-am aflat față-n față cu un dușman nemilos, timpul, care nu lucra deloc pentru noi. În aceeași situație suntem și acum, ba cred că ne va fi mai rău, după ce vom putea relua competițiile. Trebuie să dublăm munca, să tragem de fiecare handbalistă să o readucem la o formă, cât de cât, dar trebuie să avem și grijă să nu se accidenteze, adică să nu forțeze. De altfel, cred că fetele au primit un program și de la clubul de care aparțin, cât și de la preparatorul nostru fizic, Ștefan Ciuntu, care le trimite periodic exerciții și ține legătura cu ele.

Robert Licu și Vasile Stângă, doi dintre cei mai valoroși oameni din handbalul românesc, care nu sunt exploatați la maxim…

Rep. În acest an, pe agenda selecționatei feminine de senioare sunt două examene – calificarea la Olimpiadă și accederea la Campionatul de pe Bătrânul Continent, din decembrie 2020. Sigur, Europeanul este ca și rezolvat, rămâne doar competiția celor cinci cercuri olimpice, mutată în vara anului 2021, credeți că vom atinge și noi aceste cercuri, avem înățimea necesară să ajungem la Tokyo?

Robert Licu: Vorbeam mai devreme despre programul fiecărei handbaliste, ce fac ele acasă, cât sunt de conștiincioase. Vreau să spun că la naționala de senioare ajung doar cele care-și doresc asta, trebuie să se simtă dorința, pasiunea. Trebuie să fie handbaliste foarte motivate, să stea excelent psihic și să creadă că ținta ei, a noastră, a tuturor, poate fi atinsă. Și cum să atingi cele cinci cercuri, dacă nu te zbați, dacă nu îți iei avânt ca să sari, dacă nu lupți, într-un cuvânt? Avem nevoie de jucătoare care să muncească, mult mai mult ca la echipa de club – noi trebuie să atingem, cel puțin, nivelul echipei din Muntenegru, adică ne batem de la egal, la egal, cu Radicevic, cu Mehmedovic, cu Bulatovic, cu Grbic, cu Klikovac, cu spiritul de luptă și sacrificiu pe care-l au aceste sârboaice din naștere. Da, cunoaștem toate jucătoarele din Muntenegru, pentru că au trecut prin campionatul românesc, unele sunt și acum, dar și ele ne cunosc… Dacă nu crezi și nu lupți, n-ai șanse, nu mergem la turneu cu mentalitatea să vedem ce iese, mergem să batem și Muntenegru, și Norvegia!

Rep. Tot mereu echipele, fie de club, fie reprezentative, au câte-un ax principal, în jurul căruia se adună grupul cel mare. Are și naționala noastră o coloană care dă tonul?

Cristina Neagu

Robert Licu: Normal că are, nu dau nume, dar sunt fetele cu cea mai mare experiență, care au bifat jocuri în cupele europene, cu formațiile lor de club, care se regăsesc și în grupul selecționabil, fiind rodate la ultimele mondiale și europene. Din păcate, a fost și întâmplarea nefericită de la Brașov, care ne-a văduvit de jucătoare cu mare experiență internațională, am mai avut parte și de câteva retrageri din familia tricoloră, toate acestea ne-au redus substanțial baza de selecție. A, da, avem handbaliste tinere și extrem de talentate, însă la un război cum este cel din turneul preolimpic, nu poți să te duci cu handbaliste necoapte, oricât ar fi ele de talentate. Poți să joci și cu 1-2 handbaliste din noua generație, care s-au impus în campionat, însă ponderea trebuie să o dețină cele experimentate. Și vreau să mai spun că misiunea noastră, la acest turneu preolimpic, este destul de ingrată – preferam să jucăm în martie, când sportivele erau în formă, având meciuri în picioare, cum se spune, și în Liga Florilor, și în cupele europene. Acum, o luăm de la zero și un pic…

Ana Maria Tănăsie

Rep. Domnule antrenor, cum faceți voi doi selecția, vă mai ajută cineva, cu ghilimelele de rigoare, adică mai vin și recomandări?

Robert Licu: Am vorbit ceva mai sus despre selecție, ce profil de jucătoare ne interesează, pentru încleștările din Muntenegru, dacă acolo se va mai ține turneul. În rest, nu știu despre ce recomandări vorbiți, la mine n-au ajuns astfel de apropouri și cred că nici la Bogdan. Au trecut acele vremuri…

Rep. Să-mi spuneți, vă rog, ce-ați făcut cu copii pe care îi aveați la antrenamente, știu că ați demarat un astfel de proiect…

Robert Licu: Când am intrat cu Rapidul în Liga Națională am fost nevoit să renunț la copii, programul nu-mi mai permitea, dar mă gândesc serios să reiau acel proiect. Sunt sunat de părinți să fac asta, ba chiar și eu am un interes, pentru că fetița mea, de 13 ani, are un braț puternic, se cam feresc portarii de mingiile ei. Eu vreau s-o atrag spre handbal, însă mă tem, pentru că ei îi place și voleiul…

Lasă un răspuns