Surprize mari la rezidențiat 2019. Câți studenți au promovat examenul

Aproximativ 7.100 de tineri au promovat examenul de intrare în rezidențiat, organizat weekendul trecut în 6 mari centre universitare din țară.

Numărul este mult mai mare decât locurile disponibile

Deși au fost scoase la concurs puțin peste 4.700 de locuri, numărul total de rezidenți va fi mult mai mare, pe fiecare specializare.

„În total, avem 937 în plus pe medicină generală. (…) Pe farmacie avem un plus de 460. (…) De asemeni, în medicină dentară sunt aproximativ o mie de tineri în plus care au reușit la concursul de rezidențiat. Paradoxal, pot să vă spun că subiectele au fost grele pe aceste două specialități, deci avem o generație de tineri foarte deștepți pe care trebuie să ni-i păstrăm”, a declarat ministrul Victor Costache în cadrul unei conferințe de presă.

Ministrul Sănătății, încrezător în tănăra generație

„Am găsit o soluție europeană pentru a lărgi baza de formare pentru acești tineri minunați pe care îi avem. Din 2020, tinerii rezidenți vor putea efectua stagiile de formare atât în spitalele militare din România, în spitalele județene mari și în spitalele private.

Știm că unul din primii pași în menținerea tinerilor noștri în țară a fost mărirea salarială, dar nu a fost suficient. Exodul a continuat și este foarte important să ne aplecăm asupra condițiilor de muncă și condițiilor de formare a acestei generații de tineri”, a spus ministrul. (sitenews)

Lasă un răspuns