Război între cluburile braziliene de fotbal – Flamengo și Vasco da Gama vor să revină la antrenamente, Botafogo și Fluminense spun că nu este momentul!

O situație fără precedent se petrece în Brazilia, țara unde micul dejun începe cu fotbalul – din pricina situației explozive a virusului ucigaș, unele echipe nici nu se gândesc să se întoarcă la antrenamente, față de altele care forțează revenirea, ba chiar și începerea campionatului.

”Trecem prin una din cele mai dificile perioade, suntem profesionițti și ființe umane, dar nu putem confunda nevoia cu dorința. Cu toții vrem să ne întoarcem la munca noastră, nu suntem diferiți. Doar că trebuie să realizăm că nu este momentul și este uimitor cum unii oameni nu au nici cea mai mică sensibilitate. Nu putem grăbi lucrurile, niciun club nu este gata să se întoarcă în acest moment”, a declarat managerul lui Botafogo, Paulo Autuori.  

Paulo Autuori

Dar Flamengo, echipa campioană și câștigătoare a Cupei Libertadores, și-a reluat antrenamentele încă de săptămâna trecută, sfidând interdicția administrației locale.

Președintele țării nu ține cont de virusul ucigaș și vrea fotbal!

Jair Bolsonaro

Tot acest curent pro-fotbal a pornit chiar de la președintele țării, Jair Bolsonaro, care nu ține cont de starea în care se află Brazilia, din pricina COVID-19, declarându-se partizan al începerii antrenamentelor la fotbal și, ulterior, al campionatului cariocas. Iar ca o consecință, Federația de Fotbal din Rio a declarat că de marți, 26 mai, toate echipele pot reveni la antrenamente, urmând ca meciurile oficiale să înceapă pe 14 iunie!

Există o foaie de parcurs, pentru întoarcerea fotbalului, care a fost anunțată la întâlnirea președinților de club cu oficialii Federației și primarul din Rio, Marcelo Crivella. ”Sunt foarte mulțumit de dialogul nostru și voi trimite toate problemele ivite, Comitetului nostru Științific, mă gândesc în primul rând la salvarea vieților noastre, ale tuturor. Vom începe campionatul la jumătatea lunii iunie, dar fără spectatori”, a mai spus primarul.

Marcelo Crivella

Fotbal acum?, cine vrea asta nu vede realitatea…

De la ședința cu președinții de cluburi au lipsit cei de la Botafogo și Fluminense, care se opun începerii antrenamentelor. ”Cei care vor asta, sunt deconectați de la realitate, nu văd că rata mortalității, din pricina COVID-19, este în creștere? Fotbalul trebuie să dea un exemplu, din cauza repercursiunilor sociale ridicate”, a comentat președintele Botafogo, Nelsin Mufarrej. Iar statisticile îi dau dreptate, Brazilia a ajuns la un total de 363.000 de infectați cu coronavirus, cât și la un număr de aproape 23.000 de decese!

Lasă un răspuns