Raed Arafat îi învață pe români cum să se ferească de coronavirus

Raed Arafat dezvăluie cum poate fi distrus coronavirusul. Coronavirusul Covid-19 poate fi distrus cu ajutorul gelurilor dezinfectante din comerţ. A dezvăluit secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.

Ce sfaturi dă Raed Arafat

„Spălatul pe mâini 20 de secunde cel puțin. După care dacă vrei să pui și soluție pe bază de alcool este foarte bine. (…) Dacă sunt pe bază de alcool şi dacă le folosim, da, omoară coronavirusul. Pentru că el este ucis de soluţii pe bază de alcool şi de soluţii pe bază de clor. Soluţiile din piaţă pentru dezinsecţia mâinilor sunt, de regulă, pe bază de alcool”, a spus Raed Arafat, la Marius Tucă Show, potrivit Mediafax.

Citește și: BREAKING NEWS! Al patrulea caz de coronavirus în România, bărbatul a călătorit cu femeia infectată în aceli avion

Secretarul de stat a adăugat că măștile făcute dintr-un șervețel de hârtie nu sunt la fel de eficiente precum cele profesionale.

„Masca are rolul de a-i proteja pe ceilalți, dacă persoana este bolnavă. Pe linia medicală, măștile pe care le folosim au un nivel de protecție mai ridicată”, a mai spus Raed Arafat.

Al patrulea caz de coronavirus în România a fost înregistrat în Timișoara. Este vorba despre un bărbat de 47 de ani, din Timișoara, care a fost contact cu femeia depistată pozitiv în data de 28 februarie 2020 și care s-a întors din Italia. Mai exact, bărbatul a călătorit cu femeia de 38 de ani în același avion, în partea dreaptă a acesteia în data de 20 februarie 2020 cu o cursă care se întorcea din Italia. Conform primelor informații din partea DSP Timiș, bărbatul este asimptomatic, afebril. S-a solicitat transportul bărbatului cu izoleta la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara. site news

Lasă un răspuns