Protest față de drumul morții într-o comună buzoiană

Zeci de locuitori ai unui cartier dintr-o comună buzoiană au protestat în weekend lângă Drumul European 85, după ce, în urmă cu două zile, o fetiță de 2 ani a murit într-un accident rutier.

Ei reclamă nepăsarea autorităților locale, care nu au reușit să amenajeze un sens giratoriu pentru accesul din șoseaua europeană în cartier.

Locuitorii au ieșit în stradă

Sfârșitul unei copile de numai doi ani, care a murit după ce mama sa a fost implicată într-un accident rutier, i-a indignat pe toți locuitorii unui cartier. Ei spun că în aproape fiecare familie a existat un deces din cauza drumului European 85, „drumul morții”, după cum îl numesc localnicii.

CITESTE SI Alegerile locale afectate de protestul judecatorilor pentru-pensiile speciale/

„Nu avem limitare de viteză, nu avem absolut nimic”, spune o femeie. „Să facă în așa fel, încât să ne facă ceva. O ieșire corectă, că să nu moară lumea”, cere ea.

Protest față de drumul morții

„Așteptăm să fim următorii?” , spun oamenii.

„Vă dați seama, mergem cu frică, ne este frică, zilnic îmi este frică”, mărturisește o femeie.

Din 2000 până în prezent, proprietarii celor peste 50 de case construite au cerut Primăriei de care aparțin să intrevină la CNAIR, pentru a le face posibil accesul din șosea pe drumurile secundare ale cartierului.

„De aici tu trebuie să mergi încă o jumătate de kilometru în plus să întorci. Acolo ai vizibilitate redusă și ești expus accidentelor, ceea ce se întâmplă frecvent pe stradă morții. Nu avem trecere de pietoni, nu avem pasarelă, nu există nimic, suntem în câmp” -,arată un localnic.

Localnicii, liste cu semnături

Localnicii cartierului nou din Spătaru au făcut sâmbătă liste nominale, cu semnături, pentru soluționarea problemei legate de trafic.

„Ne-am strâns astăzi ca urmare a unei tragedii. O tragedie care a destrămat o familie din comunitatea noastră. Sperăm ca măcar acum să deschidem ochii cu toții, să fim uniți și să protejăm viața noastră” , spune Florin Toader, reprezentantul locuitorilor din cartier.

CITEȘTE ȘI Noua-forma-de-protest-la-Curtea-de-Apel-Timisoara-

Autoritățile locale se scuză de fiecare dată când locuitorii cartierului sunt victime ale accidentelor.

„Aici având o distanță, destul de mare, cei de la drumuri naționale ne-au dat avize, dar cu condiția să nu mute semnul din localitate. Aici trebuie să fie un drum de colectare. Anul trecut am reușit de l-am pietruit”, se scuză Nicolae Geoaba, viceprimarul din Costești.

Cartierul nou este situat lângă localitatea Spătaru, însă indicatorul de localitate este așezat unde se termină vatra satului. site news

Lasă un răspuns