PRIMUL județ din România care interzice deplasarea persoanelor și pe timpul zilei. Mersul la cumpărături, doar în anumite ore

PRIMUL județ din România care se IMPUNE! Comitetul Județean pentru Situație de Urgență Maramureș a decis să limiteze deplasările persoanelor pe timpul zilei, începând de miercuri și până în 15 aprilie, obligațiile instituite la nivel național în timpul nopții urmând a fi valabile și pe parcursul zilei. Prefectul județului precizează că s-a recurs la aceste restricții pentru că oamenii nu țin cont de distanțarea socială.

Prefectul județului Maramureș, Nicolae Silviu Ungur, a spus că decizia CJSU Maramureș a fost luată din cauză că, deși informați, oamenii nu vor să respecte limitările privind distanțarea socială.

PRIMUL județ din România care se IMPUNE în fața COVID-19

„După ce am făcut o analiză cu toţi factorii responsabili am ajuns la concluzia că nu s-au respectat măsurile de distanţare socială (…). Avem o problemă din acest punct de vedere şi am considerat că riscul este mult prea mare şi am considerat să luăm o măsură de protecţie, interzicând aceste deplasări inutile”, a afirmat prefectul de Maramureş, luni seară, la Digi 24.

Oficialul a declarat că oamenii vor putea merge în continuare la serviciu pe timpul zilei, cu condiția de a prezenta o dovadă de la angajator. „Noi încercăm să facem un lucru bun în actualul context.

O măsură restrictivă, dar cu efecte benefice, sperăm noi, pentru cetăţenii judeţului Maramureş. Nu cred că nu au informaţia, au minimizat-o. Am auzit pe stradă, personal, un comentariu de genul «este o vrăjeală»”, a spus prefectul.

Totodată, bătrânii vor putea merge la alimentară doar în anumite ore, pentru a fi protejați de infecția de coronavirus, care face victime în special în această categorie de vârstă. site news

Lasă un răspuns