Primăria Capitalei oferă alimente și produse sanitare persoanelor peste 65 de ani

,,Coșul solidarității” se numește darul pe care Primăria Capitalei îl oferă persoanelor de peste 65 de ani aflate în vulnerabilitate, alimente și produse transmise prin intermediul Centrului de Seniori.

Măsura se aplică în contextul pandemiei COVID 19, până pe 30 septembrie. Proiectul nu definește însă ce înseamnă persoane vulnerabile, de câte ori pe lună se va da coșul și ce va conține exact. Centrul pentru Seniori urmează să elaboreze un regulament care va stabili aceste lucruri.

Ce declară Gabriela Firea despre gestul de solidaritate

Primarul Gabriela Firea a explicat că acest coș a fost oferit până acum cu ajutorul donațiilor, însă valoarea acestora a tot scăzut. În legătură cu beneficiarii, primarul a spus că nu au solicitat alimente și produse sanitare persoanele care nu aveau nevoie.

”Se aprobă proiectul intitulat „Coşul solidarității” proiect care prevede acordarea unui sprijin constând în produse alimentare și sanitare necesare în contextul pandemiei virusului SARS-CoV 2, seniorilor domiciliați în Municipiului Bucureşti care au împlinit vârsta de minimum 65 de ani aflați în stare de vulnerabilitate, de către Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti. Se împuterniceşte Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti în vederea elaborării regulamentului privind implementarea proiectului, în termen de maxim 2 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Vor beneficia de proiectul „Coşul solidarității” seniorii care îndeplinesc condițiile din regulament, începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri până la data de 30.09.2020”, se arată în proiectul adoptat de Consiliul General.

Reprezentanții municipalității spun că au avut sute de solicitări de la seniori pentru ajutor

”Luând în considerare faptul că, de la decretarea stării de urgenţă pe teritoriul României, Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti a pus la dispoziția persoanelor vârstnice vulnerabile o reţea telefonică (call center) prin care aceştia pot semnala problemele pe care le întâmpină în contextul epidemiologic actual şi ținând cont de faptul că, până în prezent sute de persoane vârstnice vulnerabile au apelat zilnic numerele de telefon puse la dispoziție, acestea fiind luate în evidenţă ca având dificultăți în procurarea alimentelor de bază necesare traiului zilnic şi a echipamentelor de protecție uzuale (măşti, mănuşi, dezinfectanți), se propune spre aprobare proiectul „Coșul solidarității” care să vină în sprijinul persoanelor cu vârsta de minimum 65 de ani, prin măsuri concrete de ajutor, adecvate și raportate la necesităţile şi realitățile actuale, care să răspundă nevoilor grupului țintă, prin acordarea de produse alimentare şi sanitare (măşti, mănuşi şi dezinfectanți) în contextul pandemiei virusului COVID-19”, se arată în expunerea de motive a proiectului. site news

Lasă un răspuns