Persoanele cu venit minim vor primi măști gratuite

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, a anunțat joi, 14 mai, că hotărârea de Guvern pentru achiziția de măști pentru grupuri, persoanele beneficiare de venit minim garantat este gata.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a precizat, la începutul ședinței de guvern, că proiectul de Hotărâre de Guvern pentru achiziția de măști pentru grupuri, persoanele beneficiare de venit minim garantat este gata, dar că urmează să fie adus în ședința de Guvern după emiterea actului normativ care să asigure obligativitatea purtării acestora.

Declarațiile prim-ministrului

Premierul Ludovic Orban a subliniat însă că va introduce pe ordinea de zi suplimentară proiectul de HG, într-o primă lectură. „Putem adopta hotărârea de Guvern și înainte de intrarea în vigoare a legii. Da, putem să o adoptăm. O introduceți pe ordinea de zi într-o primă lectură”, i-a spus premierul ministrului Muncii.

„Documentul este pregătit, când îmi veți da cuvântul o voi prezenta colegilor mei. De alminteri este în circuitul de avizare și în consultare publică, dar într-o primă lectură, desigur, aștept să o prezentăm”, a precizat Violeta Alexandru.

„Ar trebui să punem în mișcare cât mai rapid procedura de achiziționare și de distribuire a măștilor către persoanele vulnerabile și din acest motiv este necesară adoptarea cât mai rapidă a actului normativ. Îl introducem pe ordinea de zi”, a spus premierul.

Purtarea măștilor în spațiile închise va deveni obligatorie la intrarea în starea de alertă. Premierul a anunțat că, joi, Comitetul Național pentru Situații de Urgență va declara starea de alertă. Tot azi, CNSSU va institui toate măsurile necesare pentru a apăra viața și sănătatea românilor. Vor fi măsuri obligatorii și vor fi stabilite în baza Ordonanței 21 care reglementează starea de alertă.

Institutul National de Sănătate Publică a postat în transparență decizională, sâmbătă, propunerea privind  setul de măsuri de relaxare care vor fi aplicate după ridicarea stării de urgență, inclusiv purtarea echipamentelor de protecție.

Câte persoane ar urma să beneficieze de măști gratuite

„Având în vedere că pericolul infecției cu coronavirusul SARS-CoV-2 nu dispare odată cu încetarea stării de urgență, sunt necesare măsuri de protecție sanitară pentru populație. Dacă pentru o parte din populație achiziționarea de măști de protecție facială a căror purtare va deveni obligatorie pentru o perioadă de timp, este posibilă din bugetul propriu, pentru categoriile cele mai sărace ale populației, acest lucru este imposibil a se realiza din veniturile obținute cu titlu de beneficii de asistență socială, ținând cont de faptul că, din aceste sume trebuie să fie asigurate și cerințele minimale ale traiului de zi cu zi: alimente, produse de igiena, întreținerea locuinței.

În acest scop, în ședința Guvernului s-a stabilit în sarcina Ministerului Muncii și Protecției Sociale, distribuirea gratuită de măști de protecție faciale persoanelor care nu pot să-și achiziționeze aceste produse din propriile resurse financiare”, conform notei de fundamentare a proiectului, postat miercuri pe site-ul Munisterului Muncii.

Proiectul de act normativ prevede :

  • categoriile de beneficiari, ai distribuției măștilor de protecție facială, respectiv persoanele care fac parte din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, precum și persoanele din familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr.277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • măștile se acordă pentru un număr de 30 de zile, respectiv una/zi/ fiecare persoană singură sau persoană din familia beneficiară de ajutor social sau de alocație pentru susținerea familiei;
  • identificarea persoanelor care vor primi măștile de protecție facială se realizează de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale, prin Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială și agențiile pentru plăți și inspecție socială județene, respectiv a municipiului București;
  • se reglementează situația deosebită a persoanelor fără domiciliu și fără locuință pentru care distribuția efectivă se propune a fi realizată prin intermediul serviciilor publice de asistență socială;
  • pentru susținerea cheltuielilor cu achiziția măștilor de protecție facială și a serviciilor de distribuire se propune suplimentarea bugetului Ministerul Muncii și Protecției Sociale, din fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Guvernului, cu suma de 59.400 mii lei;
  • pentru urgentarea distribuirii măștilor, prin excepție de la prevederile Legii nr.129/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, precum şi pentru abrogarea Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, listele prevăzute la alin.(1) se transmit societății distribuitoare fără acordul persoanei.

Vor beneficia de acest sprijin, aproximativ 280.000 familii beneficiare de ajutor social și/sau alocație pentru susținerea familiei, în care se înregistrează aproximativ 900.000 persoane.

Prețurile măștilor

Potrivit proiectului aflat în dezbatere publică, prețul de achiziție estimat va fi de în limita a 2 lei / mască de protecției facială și de 6 lei pentru serviciile de distribuire.

Suma bugetată va acoperii achiziționarea a 30 de măști pentru un număr de 900.000 beneficiari la un cost de distribuire de 6 lei/ beneficiar.

Prețuri stabilite pentru achiziția măștilor și a serviciilor de distribuire au fost determinate printr-o procedură de cerere de ofertă pentru produsele și serviciile ce vor fi achiziționate, în vederea stabilirii bugetului necesar, urmând ca suma efectiv cheltuită să fie determinată de achiziționare conform procedurilor legale în vigoare la momentul efectuării procedurii de achiziție. site news

Lasă un răspuns