diez.md

Persoanele care sosesc din străinătate în Marea Britanie, intră în carantină 14 zile

De luni, 8 iunie, Marea Britanie a început să impună o carantină de două săptămâni pentru orice persoană care vine din străinătate, o măsură contestată și care afectează puternic sectoarele transporturi aeriene și turism. Această măsură a fost luată pentru a evita importul de noi cazuri de coronavirus, conform AFP.

Această durată de 14 zile, care va fi reexaminată de guvern la fiecare trei săptămâni, vizează toate persoanele care ajung în Regat pe cale aeriană, terestră sau maritimă, fie că este vorba de rezidenți sau nu.

Măsura vizează evitarea importului de cazuri Covid-19 în momentul în care țara ridică progresiv restricțiile impuse la sfârșitul lui martie pentru a reduce propagarea virusului.

„Sper cu adevărat ca oamenii vor putea lua avionul pentru a pleca în vacanțe în această vară, dar trebuie să începem prin adoptarea unei abordări prudente”, a pledat duminică ministrul Sănătății, Matt Hancock.

Controale și amenzi

Controale aleatorii vor fi puse în practică iar contravenienții riscă o amendă de 1.000 de lire (1.122 euro). Sunt prevăzute excepții pentru transportatorii rutieri, personalul din sănătate, culegătorii de fructe sau călătoriile din Irlanda.

Marea Britanie a înregistrat 40.542 de morți în rândul persoanelor testate pozitiv la noul coronavirus – sau chiar peste 48.000 dacă sunt luate în calcul cazurile suspecte – la aproape 287.000 de contaminări, potrivit celui mai recent bilanț oficial.

Serviciul național de statistici (ONS) a estimat la peste 5.500 numărul de cazuri zilnice de contaminări în Anglia la finalul lui mai. Și, potrivit unui studiu al autorităților sanitare engleze (PHE England) și al unor cercetători de la Universitatea din Cambridge, propagarea virusului se accelerează chiar în anumite regiuni de la începutul relaxării măsurilor de carantină.

Consilierul științific al guvernului, Patrick Vallance, a afirmat în fața presei că decizia de a impune această carantină este mai degrabă politică decât științifică.

Nemulțumirea este în creștere și în rândul deputaților majorității conservatoare.

Guvernul lui Boris Johnson ia în calcul instaurarea de poduri aeriene cu anumite destinații turistice, precum Franța și Spania, care ar putea permite ocolirea carantinei. Potrivit Sunday Times, premierul i-a cerut ministrului Transporturilor să găsească o soluție înainte de sfârșitul lui iunie. site news

Lasă un răspuns